Antena 3 CNN Actualitate Boala gravă care se transmite ușor în mijloacele de transport în comun. Simptomele nu apar la toți oamenii

Boala gravă care se transmite ușor în mijloacele de transport în comun. Simptomele nu apar la toți oamenii

<1 minut de citit Publicat la 11:38 12 Feb 2020 Modificat la 11:38 12 Feb 2020

Primul diagnostic care trebuie exclus este tuberculoza. Nu se ia uşor, ca o viroză respiratorie. Dar se poate lua în transportul în comun. Avem prevenţie, vaccinul BCG. Însă nu reuşim, în România cel puţin, să scăpăm definitiv de această afecţiune, scrie stirileprotv.ro.

În România, numărul persoanelor infectate cu microbul Mycobacterium Tuberculosis, cel care produce boala numită turberculoză, este mai mare decât al celor neinfectaţi. Ne spune chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Dar, dacă sunteţi infectat nu înseamnă că veţi face boala.

Boala apare când apărarea imunitară e deficitară. Ca să fie contagioasă, trebuie să staţi în imediata apropiere a unui pacient care are leziuni extinse în plămâni, adică un pacient care nu ştie de boală şi nici nu o tratează.

Transmiterea tuberculozei se face exclusiv respirator, prin picăturile mici de salivă eliminate de către bolnavul cu tuberculoză - prin tuse, strănut sau chiar vorbit. Boala nu se transmite prin contactul cu obiectele sau hainele purtate de bolnavul cu tuberculoză.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole