Antena 3 CNN Economic BNR scade rata dobânzii cheie. Milioane de români vor plăti mai puțin pentru credite

BNR scade rata dobânzii cheie. Milioane de români vor plăti mai puțin pentru credite

3 minute de citit Publicat la 13:45 08 Aug 2024 Modificat la 02:23 10 Aug 2024

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an, începând cu data de 8 august. Banca Centrală motivează reducerea din iunie ca fiind efectul măsurilor Guvernului și concretizate în creșterea economiei și reducerea inflației într-un ritm care a depășit prognozele analiștilor BNR. Reducerea dobânzii va avea un impact direct asupra scăderii ratei creditelor pentru milioane de români.

Este a doua scădere in mai puțin de două luni, după ce, la începutul lunii iunie, BNR anunțase coborârea dobânzii cheie de la 7% la 6,75% pe an, ultima diminuare fiind înregistrată în ianuarie 2021.De asemenea, BNR a decis reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an, de la 7,75% pe an, și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, de la 5,75% pe an și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Potrivit Consiliului de Administrație al BNR, aceste decizii vizează asigurarea şi menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.

Măsurile anunțate de Banca Centrală confirmă previziunile făcute la sfârșitul lunii trecute de analiștii de la principalele bănci comerciale. 

UniCredit și ING au prevăzut o scăderea de încă 0,25 puncte procentuale în acest an a ratei cheie, în timp ce BCR estimează că banca centrală va veni până la finele lui 2024 cu reduceri de încă 0,75 pp, iar rata dobânzii de politică monetară se va situa la valoarea de 6 la sută pe an.

Decizia BNR va continua să scadă dobânda medie la creditele în lei

Noua reducere a ratei dobânzii de politică monetară se va reflecta în faptul că românii vor plăti rate mai mici la bănci. Deja, după măsura anunțată în iunie, dobânda medie la creditele noi în lei acordate populației s-a redus cu 15 puncte de bază, la 7,97%. Este pentru prima oară în ultimii doi ani când scade sub 8%.

O altă reducere este cea a DAE la creditele de nevoi personale, care s-a diminuat cu circa 2,5 puncte procentuale în ultimii doi ani. Băncile au avut mai mult spațiu de manevră cu aceste împrumuturi, în condițiile în care aproape toate sunt cu rată fixă pe toată perioada de creditare. Cererea a fost de asemenea crescută, în condițiile unui consum în revenire semnificativă ca urmare a creșterii puterii de cumpărare a românilor prin măsurile implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Românii plătesc mai puțin și la creditele noi pentru locuințe. În cazul acestora, dobânda medie la creditele noi a scăzut în iunie cu 13 puncte de bază față de mai, la 7,93% pe an, și a ajuns la cel mai redus nivel de după finele lui 2023.

BNR și-a actualizat prognoza privind inflația și spune că aceasta va scădea peste valorile prognozate anterior

În paralel cu măsura de reducere a dobânzii de politică monetară, în şedinţa de miercuri, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2024. Conform sursei citate, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să coboare la finele anului curent şi în trimestrul I 2025 la valori semnificativ inferioare celor previzionate anterior, şi să se menţină până la finalul anului viitor la niveluri mai joase decât cele din precedenta prognoză.

Consiliul Băncii Centrale confirmă creșterea economică a țării prin investițiile fără precedent ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu, dar și faptul că măsurile-cheie inițiate de PSD precum limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază și plafonarea facturilor la energie, au temperat creșterile de prețuri la aceste produse și servicii și au fost determinante în reducerea inflației într-un ritm mai alert decât previziunile.

”Rata anuală a inflaţiei a continuat să se reducă în iunie 2024, coborând la 4,94%, sub nivelul prognozat, de la 5,12% în luna mai, ca urmare a scăderilor de dinamică consemnate de inflaţia de bază şi de preţul combustibililor, contrabalansate parţial ca impact de creşterea preţului gazelor naturale”, afirmă Consiliul de Administrație al Băncii Naționale.

Oficialii Băncii Centrale afirmă, de asemenea, că un rol decisiv în descreşterea ratei anuale a inflaţiei îl au factorii pe partea ofertei, a căror acţiune dezinflaţionistă va rămâne mai intensă pe termen scurt decât s-a previzionat anterior, sub impactul efectelor de bază şi al modificărilor legislative din domeniul energiei implementate de Guvern.

”Faţă de luna martie, rata anuală a inflaţiei s-a redus în iunie mai mult decât s-a anticipat, diminuându-se cu 1,67 puncte procentuale (de la 6,61%), în principal ca efect al ieftinirii substanţiale a energiei pe ansamblul trimestrului II, îndeosebi a gazelor naturale, sub influenţa modificărilor legislative aplicate începând cu luna aprilie, precum şi pe fondul continuării scăderii dinamicii preţurilor alimentelor”, precizează Consiliul de Administrație al BNR.

Etichete: BNR dobânda cheie PSD
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole