De asemenea, BNR a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an.
Totodată, se menţin nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, mai informează banca centrală.
Economiştii şefi din băncile din România se aşteaptau ca BNR să menţină dobânda de politică monetară la nivelul de 7%, atât la şedinţa din 4 aprilie cât şi la cea din luna mai.
Ceva semne de întrebare ridică şedinţa din luna iulie, când, în condiţiile unei scăderi a inflaţiei, BNR s-ar putea gândi la eventuale reduceri a dobânzii-cheie.
Citeşte şi: Banii pe care orice român ar trebui să îi aibă în casă, în caz de urgenţă
În acest context, nu sunt aşteptate creşteri semnificative ale costurilor creditării, nici din zona majorării IRCC, nici din cea a creşterii ROBOR.
Cu toate că ROBOR la 3 luni, indicele în funcție de care se calculează ratele creditelor vechi (contractate înainte de mai 2019), este în scădere, acesta încă se învârte în jurul valorii de 7%.
De cealaltă parte, IRCC, noul indice folosit în calculul ratelor pentru creditele luate după mai 2019, va urca ușor la 5,98% din 1 aprilie (de la 5,71% în prezent), astfel pentru un credit ipotecar de 250.000 lei pe 30 ani, rata se va majora cu aproximativ 50 lei.