Antena 3 CNN Economic BNR a majorat prognoza de inflație pentru sfârșitul anului. Mugur Isărescu: "În ultimele luni s-a plimbat între 14 și 16%"

BNR a majorat prognoza de inflație pentru sfârșitul anului. Mugur Isărescu: "În ultimele luni s-a plimbat între 14 și 16%"

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 13:31 14 Noi 2022 Modificat la 13:39 14 Noi 2022

În luna august, instituția estima inflația la 13,9% la sfârșitul anului și la 7,5% anul viitor. 

Guvernatorul a spus că rata anuală a inflației s-a menținut pe o traiectorie ascendentă dar că și-a încetinit viteza de creștere.

"În ultimele luni inflația s-a plimbat între 14 și 16%", a spus guvernatorul. 

Isărescu a evidențiat faptul că în noiembrie 2019 România era campioană, cu cea mai mare rată a inflației din UE, dar că pe parcursul a trei ani situația s-a îmbunătățit în comparație cu alte țări europene, coborând pe poziția a 10 - a.

"Mulți cred că dacă ai intrat în zona euro, ai scăpat de inflație. Uite că se dovedește a fi neadevărat", a spus Isărescu.

Guvernatorul spune că trebuie văzut dacă o eventuală plafonare de bază în echilibrul piețelor la energie electrică, la gaze naturale sau la țiței va avea efecte pozitive asupra indicelui prețurilor de consum.

"La prețurile materiilor prime avem date care arată o anumită stabilizare a cotațiilor", a spus Isărescu, care a arătat că evoluția inflației va fi influențată de eventualele reduceri de costuri, de prelungirea conflictului din Ucraina și de cât de dificilă va fi iarna.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole