Antena 3 CNN Economic Ce șanse are România să recupereze cele 90 de tone de aur din tezaurul luat de ruși. Mesajul BNR

Ce șanse are România să recupereze cele 90 de tone de aur din tezaurul luat de ruși. Mesajul BNR

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 15:07 12 Dec 2024 Modificat la 15:10 12 Dec 2024

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Cristian Păunescu, a declarat joi, la Sibiu, la vernisajul primei expoziţii din România dedicate tezaurului de aur al BNR trimis la Moscova şi niciodată returnat, că există premise ca să recuperăm din pierderea de peste 90 de tone de aur, însă BNR aşteaptă ca noul Parlament, noul Guvern şi noul preşedinte ales al României să îşi continue strategia de recuperare a tezaurului, potrivit Agerpres.

"Acum sunt premise şi avem un optimist prudent că se apropie ziua când vom obţine acest lucru. Ca să nu creăm o expectaţie, care poate să fie dăunătoare, Banca Naţională este în faza în care are acest dosar, a trecut de furcile caudine prin voturi pe care le-a obţinut, însă situaţia internă, nu avem preşedinte, e o prezenţă în continuare, s-a prelungit mandatul, nu e un preşedinte încă ales, nu a început să funcţioneze noul Parlament, nu e Guvern, deci nu avem instituţiile abilitate cu care Banca Naţională, care este independentă, e autonomă, poate să îşi desfăşoare în comun această strategie, aşteptăm", a afirmat Cristian Păunescu.

Potrivit acestuia, este foarte importantă data de 14 martie, când Parlamentul European, reunit la Strasbourg, a adoptat rezoluţia în care a invitat "Comisia şi Serviciul European de Acţiune Externă să includă revenirea tezaurului naţional românesc pe agenda bilaterală diplomatică care guvernează relaţiile UE-Rusia, odată ce contextul regional va permite reluarea dialogului politic între părţi".

„Există posibilităţi pe care cei mai deştepţi decât noi le vor aborda”

Păunescu a remarcat că "în băncile occidentale sunt peste 400 de miliarde de euro ale băncilor ruseşti, depozite acolo. Deja o mare parte din dobânzile acumulate au fost vărsate Ucrainei, prin hotărârea Uniunii Europene, respectiv Germania, Marea Britanie, deci există posibilităţi pe care cei mai deştepţi decât noi le vor aborda.

"Expoziţia 'Tezaurul Băncii Naţionale a României trimis la Moscova şi nerecuperat - o creanţă mai veche de un secol", de la sediul sucursalei din Sibiu a BNR, este o parte a strategiei Băncii Naţionale privind problematica tezaurului", a adăugat reprezentantul BNR.

Păunescu apreciază că celelalte instituţii care şi-au trimis patrimoniul la Moscova, "fac mai puţin" decât BNR pentru recuperarea a ceea ce se află în Rusia.

„Bilanţul este o pierdere de peste 90 de tone de aur şi o datorie de onoare”

Potrivit BNR, tezaurul aflat la Moscova reprezintă "o pierdere de peste 90 de tone de aur" pentru România.

"Doamna preşedintă a Consiliului Judeţean (Sibiu - n.r.) m-a întrebat dacă şi celelalte instituţii care şi-au trimis patrimoniul la Moscova fac şi ele la rândul lor ceva şi răspunsul este că mai puţin fac şi că Banca Naţională îşi vede de problema ei, adică acest tezaur, fiind o bancă, are întotdeauna grijă la bilanţ. Bilanţul este o pierdere de peste 90 de tone de aur şi o datorie de onoare pentru a prezenta realităţile şi a face un scurt istoric al problematicii. E o chestiune dureroasă a istorii noastre", a subliniat Cristian Păunescu.

Expoziţia BNR de la Sibiu face parte dintr-o serie de manifestări care au început la Cracovia, Varşovia, Viena, Bremen, Tel Aviv şi au continuat anul acesta la Bruxelles, Washington DC şi Chişinău, se arată într-un comunicat de presă al Băncii.

Potrivit sursei citate, cei care vizitează această expoziţie pot vedea documente şi imagini din arhivele româneşti şi ruseşti care reflectă evoluţia acestei probleme de-a lungul a peste un secol, respectiv: condiţiile evacuării stocului de aur al BNR în Rusia şi confiscarea acestuia de către bolşevici, consecinţele confiscării stocului de aur pentru economia românească şi eşecul tratativelor postbelice româno-sovietice, precum şi cele două restituiri ale valorilor istorice şi artistice româneşti evacuate la Moscova (1935, 1956).

Sunt prezentate, de asemenea, discuţiile dintre liderii celor două partide comuniste în 1965 şi evoluţia problemei tezaurului BNR după 1990. O copie a preţiosului dosar, cunoscut sub numele de "Moscova 1", va fi prezentată publicului, alături de o colecţie de monede de aur, din patrimoniul Muzeului BNR, similare celor trimise la Moscova.

Deocamdată, reprezentanţii BNR nu au precizat dacă această expoziţie poate fi vizitată de publicul larg şi nici data până când va fi la agenţia din Sibiu, aflată în centrul istoric al municipiului.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole