Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN BNR trage masca de pe fața companiilor care au prosperat, în vreme ce inflația i-a sărăcit pe români

BNR trage masca de pe fața companiilor care au prosperat, în vreme ce inflația i-a sărăcit pe români

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:16 21 Feb 2024 Modificat la 19:16 21 Feb 2024

O analiză a Băncii Naționale, citată de Antena 3 CNN, dezvăluie ce companii au făcut bani buni, în vreme ce inflația le românilor finanțele.

Analiza BNR acoperă perioada din 2021 și până în prezent și a luat în considerare circa 400 de mii de companii din țara noastră.

În 2021, circa 53 la sută din firme şi-au majorat profitul. Printre acestea, companii din agricultură, din sectorul energetic şi din HoReCa, sector care începea să își revină după pandemie.

În 2022, profiturile companiilor din metalurgie, din IT și din industria auto s-au diminuat, pe fondul crizei generate de război, de sancțiunile internaționale impuse ca urmare a agresiunii rusești și de criza materiilor prime.

În 2023, anul în care inflația și-a făcut de cap în România și în care Guvernul a venit cu măsuri de sprijin pentru populație din cauza scumpirilor, s-au profilat două sectoare economice care au performat din punct de vedere financiar.

Industria alimentară și construcțiile au profitat în condițiile în care inflația le-a golit românilor buzunarele

Este vorba despre sectoare ai căror reprezentanți se plâng peste tot că le este greu: construcțiile şi industria alimentară.

În aceste sectoare, principiul 'profit mai mic și prețuri mai bune pentru cumpărători' nu a funcționat.

În acest context, ministrul Agriculturii vrea să lanseze o schemă prin care să reducă şi să mențină la un nivel decent prețurile produselor alimentare.

Ministrul Agriculturii vrea dispariția mărcilor proprii ale retailerilor, mai ieftine cu până la 50% decât produsele similare sub alte branduri

Florin Barbu le-a pus gând rău mărcilor proprii ale retailerilor, care dețin în prezent o pondere de 16,2% din mărfurile vândute. Este puțin, față de țări precum Marea Britanie, Spania și Germania, unde ponderea este de peste 40%.

"Din punctul meu de vedere, aș scoate marca proprie definitiv din comerț pentru a se crea o relație comercială corectă. De ce să avem marca proprie cu 4 lei litrul  de lapte iar altă marcă intră cu 7 lei? Să reglăm prețurile. Eu nu sunt de acord cu marca proprie în România", a declarat Barbu în cadrul unei conferințe organizate de Antena 3 CNN.

Diferențele de preț între produsele marcă proprie și echivalentul lor în alte branduri pot ajunge și până la 50%.

Acest lucru se explică prin faptul că produsele marcă proprie un cost mai scăzut sau zero cu transportul, brandingul, marketingul sau logistica.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole