Antena 3 CNN Economic Biz News BNR, anunțul care dă fiori reci românilor: Există o presiune pe curs care vine din cifrele de deficit comercial publicate recent

BNR, anunțul care dă fiori reci românilor: Există o presiune pe curs care vine din cifrele de deficit comercial publicate recent

Există o presiune pe curs care vine din deficitul comercial, datele publicate recent arătând un deficit în creştere pe luna trecută, iar la aceasta se adaugă cu siguranţă şi importurile aferente Black Friday şi situaţia deficitului bugetar, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

"Există în mod evident o presiune pe curs care vine din deficitul comercial. Am publicat recent noile date care arată o accentuare a deficitului comercial. Deci un necesar de valută pentru schimburile comerciale crescut. Să nu uităm că în această perioadă avem şi evenimente comerciale care aduc importuri suplimentare, apropo de Black Friday zilele acestea, cu volume foarte mari de tranzacţii anunţate cu bunuri din import. Acesta este o situaţie de fond care a dus la această evoluţie a cursului, care, în cifre absolute e totuşi marginală. În plus, e necesară clarificarea situaţiei bugetare care pare mai complicată decât se anticipa", a spus Dan Suciu.

Citește și Leul atinge un minim istoric în raport cu euro, după dezastrul bugetar anunțat de ministrul Finanțelor

Leul s-a depreciat joi cu 0,34 bani (0,07%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4.7669 lei/euro.

BNR a cotat miercuri euro la 4,7635 lei.

Leul a mai atins o cotaţie minimă record în luna ianuarie a acestui an, respectiv pe 25 ianuarie, când cursul a fost de 4,7648 lei/euro.

Citește și: Ministrul Finanțelor anunță dezastrul bugetar: Dacă nu facem nimic, deficitul depășește 4%. La buget s-a folosit metoda lui Al Capone. Vom sesiza organele competente

Sursă: Agerpres
Etichete: Dan Suciu
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile