Antena 3 CNN Actualitate Inedit Nava lui Jeff Bezos urmează să-l ducă în spațiu pe Căpitanul Kirk din Star Trek

Nava lui Jeff Bezos urmează să-l ducă în spațiu pe Căpitanul Kirk din Star Trek

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:33 27 Sep 2021 Modificat la 22:35 27 Sep 2021

Acesta va avea loc pe 12 octombrie iar în echipajul de turiști spațiali ar putea să se afle şi actorul William Shatner, interpretul Căpitanului Kirk în legendarul serial "Star Trek", informează AFP, citată de Agerpres.

Informația privind prezența lui Shatner la bordul navei construite și operate de compania miliardarului Jeff Bezos a fost publicată de site-ul TMZ.

Dacă informația va fi confirmată oficial, Shatner, în vârstă de 90 de ani, ar urma să devină cea mai vârstnică persoană din lume care ajunge în spațiul cosmic.

Contactați de AFP, reprezentanții Blue Origin nu au dorit să facă declaraţii pe această temă.

Zborul Căpitanului Kirk, la trei luni după cursa inaugurală Blue Origin

Zborul din octombrie va avea loc la mai puțin de trei luni după misiunea în timpul căreia compania americană a transportat primii săi patru pasageri pe orbită, inclusiv pe fondatorul său, miliardarul Jeff Bezos.

Între cei patru care vor urca la bordul capsulei New Shepard pe 12 octombrie, două nume au fost deja anunțate și alte două vor fi dezvăluite "în zilele următoare", potrivit Blue Origin.

Unul dintre pasageri va fi Chris Boshuizen, fost inginer de la NASA şi cofondator al Planet Labs, o companie privată americană care fotografiază în fiecare zi Pământul, realizând imagini de înaltă rezoluție cu ajutorul unor sateliți.

"Această misiune este împlinirea celui mai mare vis al meu din copilărie", a declarat Boshuizen, citat în comunicat Blue Origin.

Celălalt turist spațial deja cunoscut este Glen de Vries, co-fondator al companiei Medidata Solutions, specializată în software-uri de monitorizare a studiilor clinice pentru industria farmaceutică şi cumpărată în 2019 de Dassault Systemes.

Lansarea din 12 octombrie va avea loc în vestul statului american Texas, la ora locală 08:30.

Blue Origin ar urma să dezvăluie cine este turistul spațial care a ratat cursa inaugurală

Câștigătorul unei licitații trebuia să zboare în spațiu în cadrul primei misiuni cu echipaj uman a companiei Blue Origin, care a avut loc în iulie, alături de fondatorul grupului Amazon, după ce a plătit 28 de milioane de dolari.

Însă acea persoană, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, nu a participat în cele din urmă la misiune, invocând o suprapunere a calendarului său profesional cu data lansării.

Un purtător de cuvânt de la Blue Origin a declarat că mai multe informații vor fi "comunicate în curând" despre acest subiect.

Călătoria orbitală propusă de Blue Origin este o experiență de câteva minute deasupra Liniei Karman.

Un zbor de câteva minute la limita spațiului

Conform unei convenții internaționale, Linia Karman este un reper imaginar care marchează, la altitudinea de 100 de kilometri, granița dintre atmosfera Pământului şi spațiul cosmic.

În punctul cel mai de sus al traiectoriei, pasagerii vor putea să se desprindă din scaunele lor şi să plutească pentru câteva momente în condiții de imponderabilitate.

Racheta americană New Shepard, complet automatizată, este concepută pentru a decola pe verticală, iar capsula ei spațială se desprinde în timpul zborului, înainte de a reveni pe Terra în urma unei coborâri controlate, care este frânată cu ajutorul a trei parașute şi a unui retropropulsor.

Anchetată de autorități pentru presupuse probleme legate de siguranța zborului, Virgin Galactic, compania miliardarului Richard Branson, propune o experiență similară.

Foto: William Shatner (în 2019) și Jeff Bezos (în 2021)

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole