Antena 3 CNN Economic BLACK FRIDAY 2016. Oferte inedite în acest an. Pachete la energie electrică și gratuitate timp de șase luni

BLACK FRIDAY 2016. Oferte inedite în acest an. Pachete la energie electrică și gratuitate timp de șase luni

6 minute de citit Publicat la 11:11 18 Noi 2016 Modificat la 11:11 18 Noi 2016

BLACK FRIDAY 2016 EMAG Evenimentul Black Friday din acest an vine cu o ofertă specială din partea E.ON Energie România care aduce, în premieră pe platforma eMAG.ro, 1.000 de pachete de furnizare de energie electrică pentru care, timp de şase luni, factura este zero. E.ON Lite este destinat consumatorilor casnici, iar contractul de furnizare de energie electrică va fi încheiat pe o perioadă un an, cu posibilitate de prelungire. După perioada de gratuitate de o jumătate de an, clienţii vor beneficia de un preţ special de furnizare (de 0,19 lei /kWh), în această perioadă având astfel posibilitatea de a economisi sume importante la plata facturilor. 

OFERTA COMPLETĂ de la emag

BLACK FRIDAY 2016 EMAG Oferta E.ON Lite poate fi accesată în ziua de 18 noiembrie de pe platforma eMAG.ro, clienţii urmând să fie contactaţi (începând din data de 21 noiembrie până pe 9 decembrie de către consultanţii E.ON pentru încheierea, prin telefon, a contractelor de furnizare. 

BLACK FRIDAY 2016 EMAG * Retailerul autohton eMAG, care operează cel mai mare magazin online din regiune, a pregătit un stoc de un milion de produse la promoţie pentru ediţia 2016 a evenimentului Black Friday, pe 18 noiembrie, cu reduceri totale de 35 de milioane de euro. În premieră, printre produsele la promoţie figurează 8.000 de aparate de fitness şi 1.500 produse pentru smart home. Printre produsele cu reduceri mari de preţ pregătite de eMAG pentru Black Friday 2016 se numără 40.000 de televizoare, 50.000 de smartphone-uri, 20.000 laptopuri, 17.000 frigidere, 100.000 electrocasnice mici, 35.000 de aparate de îngrijire personală, 100.000 parfumuri şi seturi cadou, 100.000 jocuri şi jucării, 20.000 anvelope, 100.000 pachete de scutece. 

BLACK FRIDAY 2016 EMAG Produsele pentru Black Friday sunt depozitate pe o suprafaţă de 100.000 mp, echivalentul a 20 de terenuri de fotbal, şi vor fi livrate până pe 28 noiembrie. eMAG estimează că va vinde 800.000 de produse la Black Friday 2016, cu o valoare totală de 250 milioane lei. 

BLACK FRIDAY 2016 EMAG * Retailerul electro-IT Altex România a anunţat startul ultimei runde de reduceri de Black Friday de anul acesta în toate magazinele Altex şi Media Galaxy din ţară şi pe www.altex.ro şi www.mediagalaxy.ro. Între 17 şi 23 noiembrie, Altex România pune la dispoziţia clienţilor un stoc de două milioane de produse din toate categoriile şi segmentele de preţ. 

* Compania de consultanţă imobiliară ESOP Consulting va lansa vineri, 18 noiembrie, o promoţie de Black Friday pentru ansamblul rezidenţial Grünenpark din cartierul Drumul Taberei (Bucureşti) - potenţialii cumpărători de apartamente vor avea la dispoziţie o lună pentru a realiza tranzacţia şi vor fi recompensaţi cu bucătăria complet mobilată şi echipată. Ansamblul Grünenpark este amplasat în cartierul Drumul Taberei, prevede construirea a 85 de apartamente, în trei etape, de la garsoniere şi apartamente de două camere, cu suprafeţe între 37 şi 65 mp, care se încadrează în programul Prima Casă, la apartamente de trei şi patru camere, cu suprafeţe cuprinse între 76 mp şi 135 mp. 

BLACK FRIDAY 2016 EMAG 'Evenimentul de Black Friday coincide în acest an cu prezenţa noastră la un salon imobiliar, chiar în acest weekend aşa că am decis împreună cu dezvoltatorul să le dăm cadou cumpărătorilor noştri bucătăria complet mobilată şi echipată. Aceştia au la dispoziţie două modele de amenajare a bucătăriei, din care pot alege, şi le facem cadou de la mobilierul în sine, până la plită, cuptor pe gaz şi hotă', a precizat Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting. Ansamblul se află în zona Drumul Taberei - Valea Oltului, într-o zonă de vile, în apropiere de viitoarea staţie de metrou Valea Ialomiţei. Preţurile actuale pe metru pătrat variază între 850 şi 1.000 euro, în funcţie de finisajele alese şi modalitatea de plată. 


BLACK FRIDAY 2016 EMAG Pe pagina blackfriday.storia.ro cumpărătorii vor găsi peste 100 de oferte, cu reduceri cuprinse între 5% şi 25%, timp de trei zile, începând cu 18 noiembrie. În total, valoarea cumulată a reducerilor prezentate pe site cu ocazia weekend-ului de Black Friday este de aproximativ 400.000 euro, iar cel mai mare discount înregistrat pentru o proprietate se ridică la valoarea de 31.000 de euro. 

OFERTA COMPLETĂ de la CEL.RO

* Retailerul online CEL.ro va participa la campania de Black Friday de pe 18 noiembrie cu un nou val de reduceri, targetul pe care magazinul şi-l propune fiind de 100.000 de produse comercializate şi vânzări de aproximativ 35 de milioane de lei. În oferta de reduceri se vor găsi şi produse care vor avea preţ de pornire 1 leu, reducerea maximă atingând 90%. Preţurile pentru categoria de laptop-uri vor începe de la 699 lei, smartphone-urile de la 199 lei, televizoarele de la 499 lei şi produsele de îngrijire personală de la 9 lei.

OFERTA COMPLETĂ de la Quickmobile

* Retailerul de tehnologie Quickmobile va da startul campaniei de Black Friday pe 18 noiembrie, atât în online cât şi în magazinele fizice din toată ţara, telefoanele, gadgeturile şi accesoriile urmând să fie disponibile la preţuri mai mici cu până la 90%, în shop-ul online, începând de vineri, după miezul nopţii. Pentru ediţia 2016 compania a pregătit un stoc în valoare 20 de milioane de lei, cu preţuri începând de la 1 leu. 

Reducerile de Black Friday de la Quickmobile sunt cuprinse între 10% şi 90% şi se aplică tuturor produselor existente în portofoliul companiei, de la smartphone-uri, dispozitive wearables (smartwatch-uri sau brăţări de fitness), gadgeturi (drone, roboţi, camere video sport sau pentru filmări la 360°) până la accesorii. 

OFERTA COMPLETĂ de la ELEFANT

* Magazinul online elefant.ro va da startul cumpărăturilor de Black Friday la miezul nopţii de 17 spre 18 noiembrie 2016, clienţii având ocazia să achiziţioneze produse cu reduceri de până la 80% pe tot parcursul zilei de vineri, 18 noiembrie. Elefant a pregătit stocuri de peste 10.000 de produse la unele categorii. Cumpărătorii vor putea achiziţiona cu discount semnificativ parfumuri, produse cosmetice, cărţi, jucării, ceasuri de mâna, încălţăminte sau accesorii. 

REDUCERI de 90% de la FASHION DAYS

* Retailerul online de modă Fashion Days a pregătit pentru ediţia 2016 a Black Friday, pe 18 noiembrie (pentru utilizatorii de aplicaţii mobile evenimentul de reduceri de preţ începe cu patru ore mai devreme, pe 17 noiembrie, la ora 20.00), peste 700.000 de produse, cu discount-uri de până la 90%, iar numărul achiziţiilor speciale de Black Friday a crescut de patru ori faţă de 2015. 

Ediţia din acest an este marcată şi de accesul în premieră al clienţilor la branduri de renume precum Dolce Gabbana, Red Valentino, Prada, Burberry, Stella McCartney, Coccinelle. 

* Magazinul online FashionUP, distribuitor oficial în România al brandului La Redoute, şi-a propus ca de Black Friday 2016 să comercializeze peste 100.000 de produse şi estimează vânzări de 10 milioane de lei. Campania de Black Friday se va desfăşura între 18 şi 20 noiembrie a.c., magazinul pregătind lansarea primei colecţii de produse pentru casă, în segmentul Home&Deco. Colecţia cuprinde produse de tapiţerie şi decoraţiuni interioare, precum draperii, cuverturi, perne decorative. 

FashionUP a pregătit pentru Black Friday o nouă secţiune, de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii. 

OFERTA COMPLETĂ de la Watchshop

* WatchShop.ro, magazin online de ceasuri şi accesorii dedicate bărbaţilor, estimează că va vinde ceasuri în valoare totală de aproximativ 160.000 de euro de Black Friday, în creştere cu 20% faţă de 2015. Reprezentanţii WatchShop se aşteaptă ca românii să cumpere 1.800 de ceasuri din magazinul lor online, cu ocazia Black Friday de anul acesta. 

'Ne aşteptăm ca bărbaţii să fie - şi de data asta - cei mai numeroşi, dar şi cei mai avizi cumpărători de ceasuri. În întâmpinarea pasionaţilor şi cunoscătorilor de ceasuri venim anul acesta de Black Friday şi cu nişte produse unicat, ceasuri cu mecanisme elveţiene şi design personalizat. Pe lângă acestea, oferta noastră cuprinde ceasuri pentru toate gusturile şi pe toate segmentele de preţ', arată Cătălin Florea, CEO WatchShop. 

Ceasurile unicat vor reprezenta una din ofertele speciale de anul acesta. În oferta de Black Friday WatchShop se vor regăsi şi ceasuri 100% personalizate, cu design unic şi mecanisme elveţiene de cea mai bună calitate, prin prisma unui parteneriat cu Augustin Matei, singurul designer român de ceasuri. Preţul de pornire pentru un astfel de ceas este de 1.000 de euro şi variază în funcţie de materialele utilizate şi gradul de personalizare. 
până pe data de 10 decembrie, în funcţie de volumele de livrări din această perioadă. 

OFERTA COMPLETĂ de la ZOOT

* Retailerul de fashion Zoot.ro demarează, în seara zilei de joi, campania de Black Friday. Debutul exact al evenimentului va fi anunţat printr-un email trimis abonaţilor la newsletter.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole