Într-o declaraţie a ministerului de externe, Ucraina susține că acţiunile Rusiei „arată un dispreţ flagrant faţă de regulile şi principiile dreptului internaţional” şi că Kievul va colabora cu ţările partenere pentru a pregăti un răspuns, relatează Reuters.
„Astfel de acţiuni agresive ale Federaţiei Ruse, ca parte a războiului său hibrid împotriva Ucrainei, sunt inacceptabile. Aceasta este o complicaţie semnificativă şi nejustificată a transportului maritim internaţional, în special a comerţului, care poate provoca consecinţe economice şi sociale complexe, în special pentru porturile din Ucraina”, se arată în declaraţie.
Blocajul va fi la cea mai largă scară din ultimii opt ani, potrivit lui Andrii Klymenko, membru al Institutului ucrainean de studii strategice la Marea Neagră. El a spus că Rusia a emis avertismente în Marea Neagră şi în Marea Azov în perioada 13-19 februarie pentru exerciţii de tragere cu rachete şi tunuri.
Moscova organizează luna aceasta exerciţii navale în Marea Neagră, în acelaşi timp cu exerciţii terestre la nord de Ucraina, în Belarus, parte a unei demonstraţii de forţă despre care Occidentul spune că ar putea fi un precursor al unei invazii, ceea ce Moscova neagă.
Rusia a declarat că şase nave de război au sosit la Sevastopol, în Crimeea, pe care Moscova a anexat-o de la Ucraina în 2014, informează Mediafax.
Ucraina acuză de mult timp Rusia că încearcă să sugrume comerţul din porturile sale sudice prin montarea a ceea ce numeşte blocade de facto. Ucraina, unul dintre principalii exportatori mondiali de oţel, cereale şi ulei de floarea-soarelui, efectuează exporturi prin porturile de la Marea Neagră şi Marea Azov - Odessa, Pivdeny, Chornomorsk, Kherson, Mariupol şi Berdyansk.