Salvatorii au ajuns la ucrainenii blocați în Munții Maramureșului. Unul dintre ei este rănit
Publicat acum 16 ore si 7 minute
Potrivit datelor, valabile până la data de 15 mai, printre pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 care au reuşit să se vindece se numără şase copii cu vârsta de până la şase ani, cel mai mic având un an, potrivit agerpres.ro.
Perioada medie de spitalizare, în rândul celor deja externaţi, a fost de 12 zile.
Dintr-un total de 168 de pacienţi declaraţi vindecaţi până pe 15 mai, circa 62% au făcut forme medii ale bolii (104), 15,47% au dezvoltat forme grave (26), iar alţi 14,3% au avut simptome uşoare (24).
Numărul persoanelor asimptomatice a fost de 14, ceea ce reprezintă 8,33%.
Până duminică, la Bistriţa-Năsăud, au fost confirmate 301 cazuri de COVID-19, dintre care 188 s-au vindecat (62,45%), iar 22 persoane au decedat (7,3%).