Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Teodosie ignoră din nou restricțiile și ține slujba de Anul Nou la ora 23:00. Restul bisericilor din țară vor ține slujba la ora 19:00

ÎPS Teodosie ignoră din nou restricțiile și ține slujba de Anul Nou la ora 23:00. Restul bisericilor din țară vor ține slujba la ora 19:00

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:05 31 Dec 2020 Modificat la 18:05 31 Dec 2020

„În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23,00, dar şi al recomandărilor speciale ale autorităţilor pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârşea la miezul nopţii trecerii dintre ani, va fi săvârşită anul acesta imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie 2020”, a informat Patriarhia Română, joi.

În întreaga țară este valabilă carantina de noapte. Cetățenii nu au voie să circule între orele 23:00 și 5:00 fără motive bine întemeiate. În plus, municipiul Constanța se află sub carantină până la 1 ianuarie 2021. 

Chiar și așa, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, vrea sa ignore și de această dată restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei, și a anunțat că va ține slujba dupa ora 23:00

Măsura carantinei de noapte rămâne valabilă în noaptea de Revelion astfel:

Se interzice circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afară locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu următoarele excepții motivate de:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afară localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole