Antena 3 CNN Actualitate Religie Biserica Ortodoxă Română, în război cu presa. Ce i-a înfuriat pe preoți

Biserica Ortodoxă Română, în război cu presa. Ce i-a înfuriat pe preoți

<1 minut de citit Publicat la 14:56 18 Aug 2017 Modificat la 14:56 18 Aug 2017

Cutremurată de scandaluri sexuale, BOR pare mai deranjată de presa care scrie despre neregulile din sânul clerului.

"În timpul ședinței de lucru a Sfântului Sinod s-a luat act cu mâhnire de campania agresivă a unor posturi şi rețele media îndreptată împotriva slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române, adesea în complicitate cu unii clerici răzvrătiți, campanie care produce multă întristare în rândul clerului şi credincioșilor. Desigur, această atitudine negativă faţă de slujitorii Bisericii trebuie să ne apropie şi mai mult de Iisus Hristos, Arhiereul veşnic şi Capul Bisericii, Cel ce ne îndeamnă, zicând: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33) şi ne asigură că nici porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (cf. Matei 16, 18). În acelaşi timp, toţi slujitorii Bisericii trebuie să respecte disciplina Bisericii şi să-şi înnoiască permanent viaţa spirituală, pentru o slujire pastorală cât mai corectă şi responsabilă faţă de credincioşii pe care-i păstoresc", se arată în comunicatul Patriarhiei.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole