Antena 3 CNN Politică Biroul Politic Central al ALDE a fost convocat. Retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin, în discuţie

Biroul Politic Central al ALDE a fost convocat. Retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin, în discuţie

S.T.
1 minut de citit Publicat la 13:38 26 Mar 2017 Modificat la 13:38 26 Mar 2017

Liderii ALDE se reunesc duminică după-amiază, la Palatul Parlamentului, în şedinţa Biroului Politic Central pentru a stabili poziţia partidului în urma disputelor care au avut loc între copreşedinţii Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu.

La ora 16.00 va avea loc o conferinţă de presă, la sala grupului parlamentar ALDE de la Camera Deputaţilor, care va succede şedinţei Biroului Politic Central.

Vă amintim că Daniel Constantin a părăsit, duminica trecută, sala în care se desfăşura Delegaţia Permanentă a partidului care a stabilit data Congresului, acesta susţinând că şedinţa este nestatutară.

Ulterior, copreşedintele ALDE a anunţat că va ataca în instanţă decizia Delegaţiei Permanente, Călin Popescu Tăriceanu afirmând, la rândul său, că vicepremierul nu doreşte altceva decât să blocheze deciziile în partid.

Preşedintele Senatului a declarat, întrebat dacă Daniel Constantin mai are susţinere pentru funcţia de vicepremier din partea ALDE, că, în momentul în care acesta va demara acţiuni în instanţă împotriva partidului, îşi va pune întrebarea „în mod serios” dacă susţinerea „mai are sens”.

Daniel Constantin: „Nu sunt şantajabil. Nu renunţ la oameni şi la principiile care m-au guvernat”

Citește și:

Dragnea, ultimatum pentru ALDE: Până la sfârşitul săptămânii, trebuie să ştim cu cine vorbim

Grindeanu, întrebat ce va face dacă i se va cere demiterea ministrului Daniel Constantin: Sunt optimist din fire
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole