Antena 3 CNN Politică SCANDAL URIAȘ în PSD. Trei lideri importanți sunt dați afară din partid

SCANDAL URIAȘ în PSD. Trei lideri importanți sunt dați afară din partid

1 minut de citit Publicat la 14:52 24 Iul 2017 Modificat la 14:52 24 Iul 2017

UPDATE: Marian Neacșu, secretarul general al PSD a anunțat că Victor Ponta și Cătălin Ivan nu mai sunt membri ai PSD, după consultarea bazei de date electronice a partidului. 

Neacșu a mai precizat că marţi după-amiază se va afla în Timişoara pentru a purta discuţii referitoare la situaţia organizaţiei judeţene. El a adăugat că fostul premier Sorin Grindeanu nu mai este membru al partidului.

Totodată, Neacșu a subliniat că nu au fost luate decizii la nivelul CEx.

Anunțul a fost făcut la finalul ședinței CEx.

Știrea inițială

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni, începând cu ora 12,00, la sediul central al partidului, printre temele aflate pe ordinea de zi regăsindu-se şi situaţia filialei Timiş, rămasă fără lider după ce Sorin Grindeanu a fost demis de CEx al PSD. 

Social-democraţii susţin că trebuie adoptată o decizie formală, după ce joi, 20 iulie, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Petru Andea a anunţat că a fost desemnat de către conducerea PSD să se ocupe de coordonarea activităţii filialei PSD Timiş. 

''Conducerea naţională a PSD m-a desemnat să mă ocup de coordonarea activităţii filialei în perioada care urmează, de la 1 august. Sunt vicepreşedinte coordonator. Eu am oficial funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei. Domnul Sorin Grindeanu şi-a pierdut calitatea de membru al PSD în urma deciziei CEx, ca urmare nu avem preşedinte, iar dintre vicepreşedinţi, am fost desemnat eu să coordonez activitatea până când se vor organiza alegeri în filială, cel mai probabil în toamnă'', afirma Petru Andea la momentul respectiv. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole