Biroul Electoral Central validat luni, candidaturile a încă patru candidaţi la alegerile prezidenţiale din luna mai, în total fiind validate 12 candidaturi pentru cursa electorală de anul acesta. Membrii BEC au analizat luni ultimele dosare de candidatură depuse la alegerile prezidenţiale, conform Agerpres.
UPDATE 16:35 Curtea Constituţională a respins contestaţia formulată de Diana Şoşoacă (S.O.S România) privind invalidarea candidaturii sale, iar aceasta nu va putea candida. În acealşi timp, CCR a respins contestaţiile privind validarea candidaturii lui George Simion (AUR), iar acesta se va afla pe buletinele de vot din luna mai.
Ştire iniţială
Biroul Electoral Central a decis înregistrarea candidaturilor depuse de Anamaria Gavrilă (POT), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale), Daniel Funeriu (independent) şi Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie).
În acelaşi timp, Biroul Electoral Central a respins candidaturile depuse de Remus Pricopie (independent), Oana Creţu (Partidul Social Democrat Unit), Gelu Drăgan (independent), Constantin Titian Filip (independent) şi Gicu-Romeo Tiţă (independent). În acealşi timp, BEC a respins pentru a treia oară candidatura lui Petru Mîndru şi pentru a patra oară cea a Mariei Marcu.
Sâmbătă a fost ultima zi în care puteau fi depuse candidaturi, la Biroul Electoral Central, pentru alegerile prezidenţiale din mai.
Cei 12 candidaţi care au fost validaţi de BEC sunt:
- Nicuşor Dan (independent)
- Crin Antonescu (Alianţa România Înainte)
- Victor Ponta (independent)
- Elena Lasconi (USR)
- George Simion (AUR)
- Lavinia Şandru (PUSL)
- Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
- John-Ion Banu-Muscel (independent)
- Anamaria Gavrilă (POT)
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
- Daniel Funeriu (independent)
- Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Potrivit calendarului alegerilor, contestaţiile pot fi formulate până pe 18 martie la Curtea Constituţională, iar până pe 19 martie acestea trebuie rezolvate. Pe 20 martie candidaturile rămân definitive.