Antena 3 CNN Externe Şeful BioNtech: "E nevoie de a treia doză de vaccin. În august, se va atinge imunitatea de turmă"

Şeful BioNtech: "E nevoie de a treia doză de vaccin. În august, se va atinge imunitatea de turmă"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:34 29 Apr 2021 Modificat la 12:08 29 Apr 2021

Şeful BioNTech anunţă că Europa va atinge imunitatea de turmă în iulie, cel târziu în luna august. Abia atunci se estimează că vor fi vaccinaţi foarte mulţi oameni, aproximativ 70% din populaţie. 

Şeful BioNTech: Imunitatea de turmă, cel târziu în august

Omul care a fondat şi conduce BioNTech, Ugur Sahin, spune că vaccinul Pfizer e eficient şi împotriva variantei indiene a coronavirusului.

În ceea ce priveşte durata protecţiei, acesta spune că răspunsul imun scade odată cu trecerea timpului. 

Şeful BioNtech: E nevoie de a treia doză de vaccin

Astfel, o a treia doză de ser imunizator anti-COVID va fi probabil necesară între 9 şi 12 luni după prima şi din nou, periodic, la fiecare 12 -18 luni. 

Deocamdată, însă, şeful BioNTech nu recomandă vaccinarea copiilor, pentru că nu există încă date suficiente despre siguranţa serulului la această categorie de populaţie.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole