Antena 3 CNN Actualitate BioNTech: Este posibilă lansarea vaccinului anti-COVID în decembrie

BioNTech: Este posibilă lansarea vaccinului anti-COVID în decembrie

Dan Gabor
<1 minut de citit Publicat la 23:31 19 Noi 2020 Modificat la 23:31 19 Noi 2020

BioNTech şi Pfizer au anunțat săptămâna aceasta că vaccinul dezvoltat în colaborare a fost un succes în fazele de testare, dovedind o eficiență de 95%.

„Lucrăm la viteză maximă. Există șansa ca în acest an să primim aprobarea din SUA sau Europa sau ambele. Putem începe chiar să livram vaccinul în decembrie, dacă toată lumea colaborează foarte strâns”, a subliniat Ugur Sahin.

Pe de altă parte, Sahin a anunțat cu o zi în urmă că BioNTech lucrează la o formulă îmbunătăţită pentru vaccinul său care să permită transportarea acestuia la temperatura camerei.

Condiţiile de transport şi păstrare a vaccinului anti-COVID-19 sunt dificil de respectat: produsul trebuie ţinut la -75 grade Celsius, cu 50 de grade mai rece decât orice alt vaccin folosit în prezent în SUA, lucru care pune în mare dificultate multe țări cu sisteme de sănătate mai puțin dezvoltate.

Etichete: COVID-19
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole