Antena 3 CNN Life Știinţă Biologii au făcut o descoperite care "le-a tăiat răsuflarea". Uimitorul fenomen care are loc în momentul fecundării unui ovul

Biologii au făcut o descoperite care "le-a tăiat răsuflarea". Uimitorul fenomen care are loc în momentul fecundării unui ovul

Cercetătorii au descoperit că în momentul în care un spermatozoid uman întâlneşte un ovul se produce o scânteie, scrie Jurnalul Național.

Pentru prima oară cercetătorii de la Northwestern University au demonstrat că în momentul fecundării se produce o scânteie, fenomen remarcabil care ar putea schimba radical fertilizare in vitro.

"Scânteia de zinc a fost descoperită cu 5 ani în urmă la şoareci", spune Teresa Woodruff, co-autor al cercetării. "Să vezi cum radiază lumina din fiecare ovul uman, îţi taie respiraţia. Toată biologia începe cu momentul fertilizării ovulului iar noi nu ştim aproape nimic despre acest proces," a mai adăugat Woodruff.

Oamenii de ştiinţă susţin că mărimea scânteii este o informaţie importantă pentru a stabili sănătatea ovulului. Cu cât scânteia este mai puternică, cu atât este şi oul mai viabil.

"Acest lucru înseamă că putem urmări scânteile în timpul fertilizării şi astfel să stabilim imediat care sunt cele viabile şi bune pentru tranfer în vitro", a mai explicat cercetătoarea.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile