Mirela Voicu l-a avut invitat la "Voi cu Voicu", pe bionergeticianul, bioterapeutul și clarvăzătorul Viorel Pop.
Este considerat un adevărat fenomen pentru că poate afla orice informație din trecutul sau viitorul unei persoane, simte durerile, vede organele bolnave și îi avertizează pe cei care îi trec pragul de problemele cu care s-ar putea confrunta în viitor.
De acest fapt s-a convins Mirela Voicu încă de la primul contact cu Viorel Pop, atunci când l-a sunat ca să îl invite la emisiune. Imediat ce a inițat discuția, Viorel Pop i-a spus niște amănunte pe care doar Mirela Voicu le cunoștea, dar și unele pe care urma simpatica jurnalistă avea să le afle la câteva ore după convorbirea telefonică cu clarvăzătorul.
Viorel Pop a povestit cum a aflat că are aceste abilități paranormale, de ce a fost anchetat pentru talentul său în timpul comunismului, dar și în ce mod primește informațiile despre o persoană, chiar și dacă aceasta este la sute de kilometri distranță de el și doar poartă un dialog prin telefon.
Bioterapeutul a dezvăluit că în câteva fracțiuni de secundă vede viața omului de la început și până la sfârșit. Viorel Pop a mărturisit că își cunoaște exact ziua, ora și minutul în care va părăsi această lume.