Din 2024, pensionarii care beneficiază de bilete de tratament balnear vor avea noi avantaje, prin intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, de la 1 septembrie.
De pildă, din luna septembrie a acestui an, prin intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, soţii vor putea merge împreună la tratament balnear, chiar dacă unul dintre ei nu este asigurat sau nu este pensionar. Cu toate acestea, există o condiţie. Aceştia trebuie să acopere integral valoarea unui bilet de tratament pensionari din propriul buzunar.
Potrivit Notei de fundamentare la Hotărârea de Guvern privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2024, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, pentru biletele de tratament balnear în 2024, sunt prevăzute sume în valoare de 400.000 mii lei.
Din această sumă vor fi asigurate maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii asigurate în unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice.
Diferența de bilete se va stabili după încheierea unor contracte subsecvente cu alte unităţi de profil în baza acordurilor cadru care se vor atribui în anul 2024 pentru maxim 19 serii în perioada februarie-decembrie 2024.
În anul 2023, s-au contractat 125.022 de bilete de tratament balnear, din care 18.753 gratuite.
Bilete tratament pensionari 2024. Ce categorii de persoane pot beneficia de tratament gratuit
Numărul biletelor de tratament pensionari care se acordă gratuit se stabileşte prin aplicarea unui procent de maxim 15% la numărul total de bilete de tratament.
Ținând cont de prevederile unor legi speciale, care reglementează dreptul de tratament balnear suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, aprobate prin ordinul Președintelui s-au reglementat categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear în mod gratuit.
a) pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art. 122 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare și art. 109 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
b) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;
f) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
g) persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21 alin. (2), art. 22 și art. 24 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperaresau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.
h) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaților care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, preparare minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere.", se mai arată în Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2024, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.