Minora Bocioacă Mihaela-Valentina a plecat vineri de acasă şi a lăsat un bilet părinţilor, prin care le transmite că merge să se angajeze.
Fata este căutată acum la nivel naţional și internațional, anunţă Poliţia, într-un comunicat remis presei.
"La data de 9 decembrie a.c., ora 22:30, Poliția Orașului Ianca a fost sesizată de către un bărbat, privind dispariţia fiicei sale, Bocioacă Mihaela-Valentina, în vârstă de 16 ani, din comuna Mircea-Vodă, care, în cursul dimineții, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
Citeşte şi: Un tânăr a fost găsit mort pe malul lacului din parcul Plumbuita din Bucureşti
Semnalmente: 165 cm înălțime, 40-50 kg, ochi căprui, păr lung castaniu, fără semne particulare.
Îmbrăcăminte: palton de culoare roșu, pantofi sport de culoare alb, blugi albastru deschis.
[GAL layout="2"]Pentru Bocioacă Mihaela-Valentina, a fost solicitată căutarea la nivel naţional și internațional.
Din verificările efectuate, a reieșit faptul că minora ar fi plecat în dimineața zilei de 9 decembrie de la domiciliu, către un liceu din orașul Ianca, lăsând un bilet părinților prin care i-a înștiințat că va pleca să se angajeze.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie", se arată în comunicatul Poliţiei.