Antena 3 CNN Actualitate Bilanțul îngrijorător al cazurilor de violență domestică. Numărul victimelor din România, în creștere

Bilanțul îngrijorător al cazurilor de violență domestică. Numărul victimelor din România, în creștere

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:51 26 Iun 2023 Modificat la 08:51 26 Iun 2023

Din păcate, potrivit datelor transmise de Inspectoratul General al Poliției Române, numărul cazurilor de violență domestică a crescut, în 2023, cu 6%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din luna ianuarie până în luna mai s-au înregistrat 23.592 de victime ale violenței domestice, fiind vorba despre femei, bărbați, dar și copii.

Astfel, în primele cinci luni ale anului, 4.288 de bărbați au cerut ajutorul Poliției pentru a scăpa de agresiuni, femeile care au căzut victime fiind mult mai multe, anume 15.701, iar 3.603 au fost copii.

Tot în această perioadă, instanțele judecătorești au emis 4.626 de ordine de protecție, iar în 185 de cazuri, agresorilor li s-a impus să poarte și o brățară electronică.

Citește și: România, zguduită de furia apelor | Un om a fost ucis de viitură în Arad | Un copil, salvat in extremis pe geamul mașinii inundate

Cu toate acestea, 1.658 de ordine de protecție au fost încălcate, anume cu 34% mai mult, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.

În ajutorul victimelor sunt pregătite să intervină 42 de echipe formate din specialişti din mai multe instituţii ale statului, echipe aflate atât în Bucureşti cât şi în toate cele 41 de judeţe ale ţării.

 

Etichete: violenta domestica
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole