Antena 3 CNN Coronavirus Bilanț COVID-19 din 14 august 2021, în România. Numărul cazurilor e în continuă ascensiune

Bilanț COVID-19 din 14 august 2021, în România. Numărul cazurilor e în continuă ascensiune

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 13:35 14 Aug 2021 Modificat la 13:40 14 Aug 2021

Până sâmbătă, au fost confirmate 1.086.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.049.742 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 408 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până sâmbătă, 34.342 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, ultimele 5 decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore. Este vorba despre doi bărbați și trei femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Botoșani, Caraș-Severin, Iași, Suceava și în municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, trei la categoria de vârstă 60-69 ani și un alt deces la categoria 70-79 de ani.

Toate decesele înregistrate în intervalul de referință sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 708 Dintre acestea,108 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.872.442 de teste RT-PCR și 2.058.455 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.208 de teste RT-PCR (4.288 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.920 la cerere) și 22.234 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.260 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 940 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.526 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.

Etichete: coronavirus
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole