Antena 3 CNN Show Showbiz Bianca Drăgușanu, declarație inedită: „Trebuie să fii tânăr și prost, ca apoi...”

Bianca Drăgușanu, declarație inedită: „Trebuie să fii tânăr și prost, ca apoi...”

1 minut de citit Publicat la 21:44 05 Iun 2018 Modificat la 21:44 05 Iun 2018

Declarație inedită făcută de Bianca Drăgușanu. Vorbind despre greșelile trecutului, vedeta susține ca a avut nevoie de ele ca să ajungă ceea ce este astăzi.

„Ca să fii matur și înțelept, întâi trebuie să fi fost tânăr și prost. Un citat real, am crezut inițial că e o glumă ieftină. Un citat din Osho. Ce înseamnă să fi fost întâi prost? Înseamnă să învățam din propriile greșeli. Adică în viață poți să crezi că ai ales bine, dar să se dovedească o alegere greșită. Poți să acționezi sub impuls sau presiune, dar să realizezi apoi că mai bine trăgeai o gură de aer ca să ți se limpezească gândurile. Sunt și greșeli reparabile și sunt și fapte pe care trebuie să le plătești o viață întreagă. Nimic din ce aparține trecutului nu e de condamnat până la urmă. Noi suntem sumă greșelilor noastre. Tot ce trebuie să facem e să încercam să reparăm, dacă avem ce repara, evident, sau măcar să nu facem aceeași greșeală de două ori. Nu avem de ales în viață, mereu trebuie să ne fie mai bine, să putem repara ce e de reparat ca să fie bine, să nu fie rău", a declarat Bianca Drăgușanu în emisiunea ei de la Kanal D.

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole