Antena 3 CNN Actualitate Locale După ani de beznă, locuitorii unui sat din apropierea unei hidrocentrale au în sfârşit lumină. De la panouri solare

După ani de beznă, locuitorii unui sat din apropierea unei hidrocentrale au în sfârşit lumină. De la panouri solare

Adi Bonciu
<1 minut de citit Publicat la 09:38 21 Dec 2023 Modificat la 09:38 21 Dec 2023

Schimbarea majoră a venit odată cu instalarea a 30 de sisteme fotovoltaice, oferind familiilor posibilitatea de a-și produce propria energie electrică. Locuitorii din Gura Siriului din judeţul Buzău se bucură de transformarea adusă de panourile fotovoltaice.

”Uite așa am trăit, cu lampa, cu felinarul. A fost greu, dar ce să facem”, spune o localnică.

”De când suntem căsătoriți, n-am avut lumină”

”De când suntem căsătoriți, n-am avut lumină. Acum, de când cu panourile astea”, mărturișește un localnic.

Sistemele sunt echipate cu baterii ce pot stoca energia pentru până la 3 zile în lipsa soarelui, oferind continuitate în alimentarea cu electricitate.

Proiectul de electrificare a început acum doi ani, când au fost instalate primele panouri în șase locuințe. Anul acesta, alte 13 sisteme au fost finalizate, implicând o investiție de peste 100.000 de euro.

Paradoxal, în comună există cel mai mare lac de acumulare din județ, care deservește o hidrocentrală care produce 45 MW, însă locuitorii nu se puteau racorda, întrucât casele din zonă sunt construite la distanță una de alta și nu se justifica investiția în infrastructura de transport.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole