Antena 3 CNN Meteo "Bestia Africană", cel mai mare val de caniculă şi praf saharian, a pătruns în țara noastră. România se sufocă la aproape 40 de grade la umbră

"Bestia Africană", cel mai mare val de caniculă şi praf saharian, a pătruns în țara noastră. România se sufocă la aproape 40 de grade la umbră

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:49 14 Iul 2021 Modificat la 13:31 14 Iul 2021

”Această masă de aer tropical provine din zona de nord a Africii și aduce cu sine și fragmente de praf saharian într-o concentrație destul de ridicată.

Este foarte probabil ca temperaturile maxime să se apropie de 39-40 de grade pe regiunile vestice și vor fi resimțite peste 40 pentru că vorbim de temperaturi estimate a se înregistra la umbră în adăposturi meteorologice.

Masa de aer card se va resimți în partea de sud a teritoriului după care se va muta în Oltenia, Muntenia până vineri cel puțin 35, 36, 37 de grade și disconfort termic accentuat în toate regiunile”, a povestit meteorologul Alina Șerban la Antena 3.

Avertizarea cod galben de val de căldură, disconfort termic accentuat şi caniculă este valabilă miercuri.

Valul de căldură se va intensifica şi se va extinde în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități şi local va fi caniculă.

Codul portocaliu, valabil tot miercuri, va cuprinde județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș şi Caraș-Severin, unde disconfortul termic va fi accentuat şi va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 37...39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22...20 de grade. În cea mai mare parte a ţãrii, disconfortul termic va fi ridicat şi în zilele urmãtoare.

[GAL layout="5"]
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole