Antena 3 CNN Economic Benzina şi motorina s-au ieftinit. Prețul carburanților în România, astăzi, 15 ianuarie 2024 

Benzina şi motorina s-au ieftinit. Prețul carburanților în România, astăzi, 15 ianuarie 2024 

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 08:33 15 Ian 2024 Modificat la 08:33 15 Ian 2024

În ce privește benzina standard, cea mai ieftină costă luni 6,58 lei litrul, faţă de 6,63 lei litrul, cât era în urmă cu o săptămână, şi se găseşte la o staţie Petrom din Bucureşti, str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, sector 5.

La restul stațiilor, benzina standard se găsește la prețuri între 6,60 lei şi 6,74 lei, de asemenea în scădere.

Pentru benzina premium, prețurile variază de la 7,04 lei până la 7,39 lei, tot în scădere.

Cea mai ieftină motorină standard costă luni 7,06 lei litrul, comparativ cu 7,12 lei litrul, săptămâna trecută, şi se găseşte la o staţie Socar din Bucureşti, str. Vasile Lascăr, nr. 141A.

Citeşte şiSchimbări pentru şoferii din România: dispare rovinieta de şapte zile. Acestea sunt noile preţuri

La restul stațiilor, motorina standard se găsește la prețuri între 7,08 lei și 7,19.

Cea mai ieftină motorină premium costă 7,44 lei litrul, iar cea mai scumpă ajunge la 7,73 lei litrul.

Anul trecut, preţul unui litru de benzină standard trecuse de 8 lei, în timp ce motorina standard depăşea 9 lei pe litru.

De ce cresc sau scad prețurile pentru benzină sau motorină la pompă

Prețurile carburanților în stațiile de alimentare au o evoluție similară cu cea a cotațiilor internaționale Platts pentru benzină și motorină, dar cu o diferența de câteva zile, a constatat Consiliul Concurenței în urma unui studiu care reanalizează modul în care modificările cotațiilor care se transmit în prețurile la pompă.

Cotația Platts este un preț de referință internațional pe piața benzinei sau motorinei și reprezintă o valoare reflectată de cererea, oferta și tranzacțiile realizate între traderi pe piața angro a combustibililor. Cotațiile Platts nu sunt date publice, iar pe termen lung tind să urmeze același trend cu prețurile barilului de petrol.

Așadar, atunci când cotațiile internaționale Platts la benzină și motorină cresc, se majorează și prețul la pompă al carburanților în România, iar când cotațiile scad, se diminuează prețul acestora în stațiile de alimentare.

Cea mai mare parte a ajustării prețurilor la pompă se produce în interval de o săptămână, atât la creșterea, cât și la scăderea cotației internaționale de referință Platts.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole