Antena 3 CNN Actualitate Beniamin a murit înjunghiat în inimă, după ce i-a luat apărarea iubitei, în Satu Mare

Beniamin a murit înjunghiat în inimă, după ce i-a luat apărarea iubitei, în Satu Mare

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 16:00 29 Aug 2020 Modificat la 16:00 29 Aug 2020

Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, în jurul orei 22.30, în Piața Libertății din Satu Mare, acolo unde criminalul, un tânăr în vârstă de 34 de ani, cunoscut ca om al străzii, a început să facă scandal și să se lege de oamenii care treceau pe stradă.

Mulți dintre oameni au încercat să îl ignore pe scandalagiu, însă la un moment dat acesta s-a împins într-o tânără, prietena lui Beniamin. Acesta din urmă a sărit în apărarea femeii, însă a fost înjunghiat în inimă de criminal.

În scurt timp, ucigașul a aruncat cuțitul și apoi a fugit, în timp ce Beniamin, tânărul în vârstă de 29 de ani, a realizat că a fost înjunghiat și s-a prăbuit pe trotuar.

Tânăra care se afla cu Beniamin l-a luat în brațe, iar angajatul unei pizzerii din apropiere, martor al crimei, care știa procedur de prim-ajutor, a sărit să îl ajute pe tânărul înjunghiat.

Crimă filmată în centrul municipiului Satu Mare

Din nefericire, lama cuțitului i-a atins inima, astfel că a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii sosiți de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, notează presasm.ro.

Criminalul a fost prins după câteva ore de polițiștii din Satu Mare și, deși inițial a negat că ar fi implicat, într-un final a recunoscut că l-a înjunghiat pe Beniamin.

Pentru fapta sa, ucigașul riscă ani grei de închisoare.

Etichete: Satu Mare
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole