Măştile au servit, pe durata pandemiei, ca scut de protecţie împotriva COVID-19.
Dar acum, când populaţia se imunizează prin vaccinare, multe persoane se întreabă dacă este bine să le poarte în continuare.
Rodica Tănăsescu este medic de familie şi consideră că masca ne protejează de orice viroză. În plus, ea spune că pentru persoanele imunocompromise, cum ar fi bolnavii de cancer sau HIV, masca ar putea indispensabilă.
„Purtarea măştii este extrem de eficientă şi pentru prevenţia transmiterii virusului gripal, dacă apar alte epidemii care se transmit pe calea aerului atunci este util să purtăm mască. Indiferent că este vorba de gripe sau alte viroze respiratorii”, a spus Rodica Tănăsescu, medic de familie.
Lorena Diaconescu este psiholog şi spune că multe persoane continuă să poarte mască chiar şi atunci când ea nu mai este necesară, din cauză că au dezvoltat în perioada pandemiei o anxietate socială.
„Masca devine astfel un instrument de protecţie, nu doar din punct de vedere medical, dar devine şi un instrument de care unii oameni se folosesc pentru a se ascunde, pentru a-şi ascunde emoţii, pentru a-şi ascunde anumite imperfecţiuni”, a afirmat Lorena Diaconescu, psiholog.