Antena 3 CNN Life Sănătate Beneficiile consumului de pomelo asupra sănătății. Stimulează digestia și ajută la scăderea în greutate

Beneficiile consumului de pomelo asupra sănătății. Stimulează digestia și ajută la scăderea în greutate

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 14:00 17 Ian 2024 Modificat la 14:00 17 Ian 2024

Pomelo face parte din familia citricelor, fiind chiar cel mai mare din această categorie. 

Pe lângă faptul că este o sursă generoasă de vitamina C, pomelo mai are în compoziție și vitaminele A și B1,B2, B12, precum și potasiu, fibre și magneziu.

Înrudit cu grepfrutul, pomelo are un gust mai dulce, având coaja de culoare verde sau galbenă.

Pomelo este o fruct delicios și sănătos, oferind numeroase beneficii pentru organism, datorită conținutului său nutritiv.

Citește și: Alimente și băuturi care ne cresc starea de bine. Vom putea fi mai relaxați și mai fericiți

Întărește sistemul imunitar. Un pomelo întreg conține 600% din necesarul zilnic de vitamina C, despre care știm deja că funcționează precum un antioxidant, stimulând activitatea celulelor albe și atacând radicalii liberi care pot fi dăunători organismului.

Susține digestia. Fibrele sunt esențiale pentru buna funcționare a digestiei. Un pomelo întreg oferă 6 grame de fibre, în condițiile în care Academia de Nutriție și Dietetică sugerează că ar trebui să se consume între 25 g de fibre pe zi (femei) și 38 de grame pe zi (bărbați) sau 14 grame la 1.000 de calorii.

 Un pomelo conține 25% din doza zilnică recomandată de fibre, acestea avânt un rol important în combaterea unor probleme precum constipația sau diareea.

Scădere în greutate. Datorită conținutului său bogat în fibre și scăzut în calorii, pomelo poate fi inclus în dietele destinate scăderii în greutate. Fibrele din pomelo pot contribui la controlul senzației de foame, fiind, astfel, utile în gestionarea greutății.

Combate semnele îmbătrânirii.  Odată cu înaintarea în vârstă, producția de colagen este redusă, ceea ce favorizează apariția ridurilor. Pomelo este bogat în antioxidanți care încetinesc procesul de îmbătrânire, dar stimulează și producția de colagen.

Previne anemia. Degradarea celulelor roșii din sânge este cea care determină apariția anemiei. Nutrienții care se regăsesc în pomelo combat anemia, de aceea acest fruct este recomandat persoanelor anemice.

Stimulează creșterea părului. Vitaminele A, C și B1, precum și zincul, calciul și sodiul din pomelo hidratează și hrănesc părul. Pe de altă parte, sulful, sodiul și calciul accelerează și creșterea podoabei capilare.

Contraindicații pomelo

Oamenii de știință atrag atenția că pot apărea reacții la pulpa, sucul și chiar coaja diferitelor citrice. Dacă ești alergic la un tip de citrice, este probabil să fii alergic și la altul.

Persoanele cu alergii la polen, inclusiv mesteacăn, pot experimenta, de asemenea, reacții încrucișate cu fructele citrice.

Dacă ai simptome de alergie (cum ar fi umflarea sau mâncărimea în jurul gurii) după ce ai consumat pomelo sau alte citrice, discută cu medicul. Dacă ai fost deja diagnosticat cu o alergie la citrice, ar trebui să eviți să mănânci pomelo, potrivit doc.ro.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole