Apa minerală, plată sau carbogazoasă, este o apă microbiologic pură, cu un conţinut ridicat de minerale care nu o recomandă pentru un consum zilnic, în unele cazuri fiind chiar dăunătoare, potrivit doctorulzilei.ro.
Apele minerale nu trebuie considerate produse miraculoase. ”În unele cazuri, sunt chiar contraindicate pentru că pot contribui la evoluția unor afecțiuni. Spre exemplu, acestea trebuie evitate în afecțiuni precum cele de sânge sau cardiace, renale, cancer, în diabet, hemoragii, unele boli de piele sau ulcer gastric. De asemenea, organismul copiilor mici nu este pregătit pentru metabolizarea unui conținut ridicat de săruri și oligoelemente. Astfel că, în cazul lor, se recomandă o apă slab mineralizată.
Apa de la robinet filtrată este o opțiune sigură și convenabilă”, a explicat prof. dr. Dan Dumitrașcu.