Antena 3 CNN Externe Un bebeluș de o lună a fost vaccinat ”din greșeală” împotriva COVID-19

Un bebeluș de o lună a fost vaccinat ”din greșeală” împotriva COVID-19

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 22:04 23 Sep 2021 Modificat la 22:05 23 Sep 2021

„Un bebeluş de o lună a fost vaccinat din greşeală împotriva COVID-19 în iulie, în loc să primească un vaccin împotriva hepatitei”, a spus Zafer Kurugol, specialist în boli infecţioase de la Universitatea Egee, în cadrul unui interviu pentru NTV. Acesta continuă să monitorizeze starea copilului.

Imediat ce și-a dat seama de greșeală, cadrul medical care a administrat vaccinul a alertat autoritățile.

Timp de o săptămână, micuțul a fost supravegheat atent, dar medicii nu au constatat niciun efect negativ. Analizele au arătat că acesta a dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19.

„A părăsit spitalul la fel cum a sosit, perfect sănătos. Nu a avut nici măcar efectele secundare pe care le observăm uneori la adulţi, precum febra. El a fost alăptat în continuare fără nicio problemă”, a anunțat medicul Kurugol.

Acum, în vârstă de 4 luni, bebelușul are o stare de sănătate bună, iar medicii continuă să îl monitorizeze.

În cadrul aceluiași interviu, doctorul Kurugol a spus că asemenea greșeli se mai întâmplă. Și alți micuți au fost vaccinați ”din greșeală”. Și acesștia sunt bine, și au dezvoltat anticorpi.

De asemenea a adăugat că se vor publica niște studii privind efectul vaccinării asupra sugarilor. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole