Antena 3 CNN Actualitate Locale Bebeluș în stare gravă la spital după ce ar fi fost lovit, din greșeală, în somn, de tatăl său

Bebeluș în stare gravă la spital după ce ar fi fost lovit, din greșeală, în somn, de tatăl său

Gabi Vlad
<1 minut de citit Publicat la 09:35 12 Mai 2021 Modificat la 09:37 12 Mai 2021

Bebelușul a ajuns în stare gravă la spitalul din Galați, motiv pentru care medicii au solicitat sprijinul unui elicopter SMURD pentru ca micuțul să fie transportat urgent la un spital din Capitală. 

Copilul se află, în acest moment, la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde medicii fac totul pentru a-i salva viața. 

Imediat după primirea copilului, personalul medical a informat Poliția, iar polițiștii au început o anchetă. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală gravă, deoarece nici medicii și nici polițiștii nu cred că traumatismele s-ar fi produs în urma unei lovituri din greșeală, în somn.

Copilul este dintr-o localitate din nordul județului Galați. Se pare că tatăl bebelușului susține că este vorba despre un accident produs în timpul somnului, însă polițiștii analizează și varianta potrivit căreia copilul a fost lovit cu intenție de tatăl său.

Etichete: bebelus
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole