Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bebeluş a murit într-un cumplit accident în Borăneşti, Ialomiţa

Un bebeluş a murit într-un cumplit accident în Borăneşti, Ialomiţa

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 10:34 30 Apr 2021 Modificat la 10:34 30 Apr 2021

Accidentul produs în Borăneşti, judeţul Ialomiţa, a luat viaţa unui bebeluş, respectiv o fetiţă în vârstă de numai un an.

Alte patru persoane, cei doi şoferi şi două tinere, au fost rănite grav şi au ajuns de urgenţă la spital.

Tragedia s-a întâmplat, noaptea trecută, pe DJ 201, în zona localităţii Borăneşti.

Două autoturisme au fost implicate și a fost nevoie de echipa de descarcerare pentru a scoate victimele din interior.

Accident grav în Borăneşti, Ialomiţa

La fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă, în sprijin sosind și trei echipaje SAJ Ialomița.

Potrivit salvatorilor, la fața locului au fost găsite cinci victime dintre care două încarcerate, semiconștiente.

Reprezentanții ISU Ialomița au anunțat că "o victimă, minor, a intrat în stop cardio-respirator și a fost transportată de urgență la spital. După monitorizare și acordarea măsurilor de prim ajutor și celelalte patru victime, ce prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital de către echipajele medicale".

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole