Întâmplare desprinsă din filme în orașul Dedovsk, din Rusia. Un nou-născut, dispărut în 2014 din maternitate, a fost găsit după doi ani. Micuțul, abandonat de mama sa la naștere în spital, a fost răpit de o femeie care era internată în aceeași instituție medicală, relatează presa din Republica Moldova, citată de Cotidianul.
Povestea a ieșit la iveală când femeia a depus actele pentru alocația copilului, prezentând un certificat de naștere fals
Micuțul, de doi ani și jumătate, se află acum într-un spital, unde i se va face un test ADN. Femeia a fost arestată, iar mama sa biologică a declarat că își dorește să-l crească.
Anterior, pentru orice informație despre micuț s-a oferit o recompensă de un milion de ruble, echivalentul a aproape 16.000 de euro.