Antena 3 CNN Actualitate Locale Beat și fără permis, un bărbat din Brăila a fugit de Poliție. Acesta s-a ales cu dosar penal

Beat și fără permis, un bărbat din Brăila a fugit de Poliție. Acesta s-a ales cu dosar penal

Andreea Ştefan, Gabi Vlad
<1 minut de citit Publicat la 15:16 20 Sep 2021 Modificat la 15:16 20 Sep 2021

La data de 18.09.2021, în jurul orei 22:40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au efectuat semnale regulamentare pentru oprirea în trafic a unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Surdila Greci, în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B.

Pentru că șoferul nu a oprit, polițiștii l-au urmărit până în localitatea de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Șoferul emana halenă alcoolică, așa că a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

La spital, bărbatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Etichete: Brăila
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole