Antena 3 CNN Be EU Be EU. Salarii mai mari pentru cercetători

Be EU. Salarii mai mari pentru cercetători

<1 minut de citit Publicat la 18:10 28 Feb 2017 Modificat la 18:10 28 Feb 2017

Cercetătorii români din cadrul programului Orizont 2020 vor fi plătiţi cu până la 4.300 de euro pe lună, după ce Comisia Europeană a schimbat regulile de salarizare pentru cercetătorii din acest program de cercetare.

Cercetătorii care lucrează în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană vor primi un salariu cel puțin la fel de mare ca atunci când sunt implicați în proiecte naționale. În plus, ei vor fi eligibili pentru o retribuție suplimentară de până la 8.000 de euro, pe an. Comisia Europeană a decis luni, 27 februarie, introducerea acestei modificări privind salarizarea în programul de finanțare a cercetării și inovării Orizont 2020.

Carlos Moedas, comisarul european pentru Cercetare, știință și inovare: ”A fost găsită o soluție pentru o problemă serioasă, facilitându-se astfel participarea tuturor cercetătorilor în proiecte Orizont 2020. Ea va contribui la reducerea diferențelor salariale dintre cercetători și, la final, va permite diferitelor țări să își păstreze cele mai talentate minți. Este o dovadă a importanței pe care o acordăm partajării excelenței și reducerii disparităților în domeniul inovării”.

”Acest lucru se întâmplă la inițiativa unui român” a precizat Sabina Iosub, referindu-se la europarlamentarul Sorin Moisa.

Această rubrică este realizată cu sprijinul unui grant acordat de Parlamentul European

 

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole