Antena 3 CNN Be EU Be EU. O mai mare transparență a instituțiilor europene

Be EU. O mai mare transparență a instituțiilor europene

<1 minut de citit Publicat la 19:02 17 Dec 2016 Modificat la 19:02 17 Dec 2016

Parlamentul European a aprobat modificarea substanțială a unor reglementări interne, pentru o mai mare transparență și eficiență.

Subiectul a fost discutat sâmbătă, la Be EU, de Sabina Iosub și Roxana Rizea, expert în afaceri europene.

Printre schimbări, se prevede ca declarațiile de avere ale europarlamentarilor să fie mai detaliate și actualizate periodic. De asemenea, foștii europarlamentari trebuie să informeze Parlamentul dacă acceptă un job în domeniul lobby-ului.

Vor exista, de asemenea, pedepse severe pentru cei care folosesc un limbaj vulgar, rasist sau xenofob.

Schimbările vor intra în vigoare de la jumătatea lui ianuarie 2017.

”Toate aceste măsuri tehnice sunt sub semnul voluntariatului. Este o încercare de uniformizare a unor reguli ale transparenței, un acord inter-instituțional. Se adresează celorlalte instituții europene, la propunerea Comisiei Europene” a explicat Roxana Rizea.

Emisiune realizată cu sprijinul unui grant din partea Parlamentului European.
 

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole