Antena 3 CNN Be EU Be EU. Educația, prioritatea Parlamentului European

Be EU. Educația, prioritatea Parlamentului European

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 11:15 01 Aug 2020 Modificat la 11:15 01 Aug 2020

Cum va depăși Uniunea Europeană acestă criză am aflat, sâmbătă, de la invitații Sabinei Iosub în emisiunea Be Eu, europarlamentarul neamț Ismail Ertug și europarlamentarul român Victor Negrescu.

"Cred că această criză a coronavirusului ne-a arătat care sunt limitele noastre și dilemele pe care le aveam la nivelul Uniunii Europene și, încă o dată, am văzut că lucrurile importante sunt în mâinile statelor membre, la nivelul statelor, adică, iar dacă statele membre întâmpină probleme, cred că nu vor reuși pe viitor.

Așadar, trebuie să ne gândim la cum să construim, cum să remodelăm Uniunea Europeană, când este vorba despre asemenea situații, iar educația va face parte din acest plan de remodelare. Noi, Uniunea Europeană, trebuie să fim un exemplu în lume, avem nevoie de educație, dar deocamdată am dubii că va fi așa", a spus Ismail Ertug.

"Educația e o problemă extrem de importantă la nivel internațional, mai ales în actualul context, când am văzut că un număr foarte mare de copii nu au mai avut acces la educație. Pentru că educația digitală arată bine pe hârtie, dar în realitate avem mari probleme în a avea acces la astfel de facilități la nivel european. Cifrele arată că undeva la jumătate din populația de elevi și studenți la nivel european nu a avut acces la nicio formă de educație și acest lucru s-a resimțit cu atât mai mult în România unde rata este și mai mare.

De aceea, aici în Parlamentul European, pe de o parte, am avut o inițiativă susținută de un număr foarte mare de europarlamentari din mai multe țări și din mai multe familii politice prin care am interpelat Comisia Europeană și am oferit o serie de soluții și am mers și mai departe și am devenit raportorul Parlamentului European pe ceea ce înseamnă strategia europeană în materie de educație digitală, un document extrem de important, care sper să construiască ceee ce ar trebui să însemna educația digitală în perioada următoare", a spus, la rândul său, europarlamentarul român Victor Negrescu, la Be EU.

 

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole