"Lucrurile sunt luate foarte în serios la nivelul Parlamentului European, la nivelul Comisiei Europene, pentru că ceea ce se întâmplă în Ucraina. Această invazie a Rusiei trebuie să primească un răspuns pe măsură. Iar aceste sancțiuni sunt sancțiuni care pe de o parte reprezintă un răspuns clar, ferm și decis al lumii civilizate în fața unui act de o barbarie fără precedent, iar pe de altă parte nimeni nu-și poate imagina că lumea civilizată va accepta ca, pe banii pe care ar putea să-i facă companiile rusești sau alte entități de stat din Rusia vânzând produse în UE sau în SUA, Rusia să desfășoare campania militară în Ucraina sau în altă parte încălcând și sfidând orice regulă democratică", a spus europarlamentarul Dan Nica în emisiunea BeEU, moderată de Sabina Iosub,
Dan Nica a subliniat că aceste sancțiuni vor fi în continuare foarte dure.
"Eu sunt acum parte a grupului de contact pe Ucraina și pot să vă confirm că lucrurile vor merge în continuare în direcția unor măsuri foarte dure, extrem de ferme și care vor arăta că această agresiune nu lasă indiferentă lumea civilizată. Și le spun și voluntarilor români că ei nu sunt singurii care se luptă ca să-i salveze pe ucraineni. Acest lucru este un efort la nivel european și o reacție foarte fermă și extrem de decisă și lucrurile vor continua în această direcție", a mai afirmat Nica.