Antena 3 CNN Be EU Be EU. Cum sunt atrase fondurile europene în România

Be EU. Cum sunt atrase fondurile europene în România

1 minut de citit Publicat la 10:48 12 Oct 2019 Modificat la 10:48 12 Oct 2019

Constanze Krehl, membru al Parlamentului European din partea Germania, a fost invitata jurnalistei Sabina Iosb la Be EU.Constanz Krehl a vorbit despre politica regională şi modul în care se modifică lucrurile la nivel european, zona de fonduri fiind cea mai afectată.

„Discuţiile se îndreaptă către momentul în care vom putea începe partea de probe, de negocieri. Săptămâna trecută am început discuţiile cu preşedinţia finlandeză”, a mai precizat Constanze Krehl, subliniind că cea mai mare problemă este bugetul pentru politica regională. 

„Din păcate, nu prea văd nicio mişcare  în ceea ce priveşte negocierile legate de cadrul financiar pentru anii 2020-2027. E puţin mai  greu să ne dăm seama cât de mari sunt, vor fi tăierile de buget pentru politica regională”, a adăugat Constanze Krehl.

Vlad Botoş din partea Renew Europe Group şi Dragoş Benea din partea S&D, ceilalţi doi invitaţi la emisiunea BE EU, au explicat cât de importante sunt fondurile pe care UE le oferă statelor care vor să facă parte din Uniune. Importaţa acestor fonduri este vitală pentru procesul de modernizare şi pentru standardizarea conform normelor şi cerinţelor UE.

„Fără aceste fonduri europene România şi Moldova erau mult mai în urmă. Obiectivul meu este de a impune, păstrând proporţiile, finanţarea acestei autostrăzi care să traverseze Carpaţii între Moldova şi Ardeal”, a declarat Dragoş Benea.

Etichete: be EU
Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole