Antena 3 CNN Actualitate Inedit BBC: De ce sunt românii obsedați de usturoi

BBC: De ce sunt românii obsedați de usturoi

<1 minut de citit Publicat la 13:13 30 Oct 2017 Modificat la 13:13 30 Oct 2017

Usturoiul și locul său în cultura românească sunt subiectele unui reportaj BBC.

Preferat pentru gust sau pentru proprietățile sale medicinale, usturoiul ocupă un loc aparte la mesele românilor. Însoțește peștele, friptura, ciorbele, iar mujdeiul este mâncat chiar și ca atare, întins pe pâine. 

Autorii articolului amintesc de Copălău, comuna din județul Botoșani unde 40% dintre locuitori cultivă această legumă. Recunoscut pretutindeni pentru calitatea sa, usturoiul de Copălău este pe lista produselor cu denumire de origine protejată.

„Toate tranzițiile importante în viață – nașterea, căsătoria și moartea – sunt acompaniate de un set de ritualuri păstrate chiar și de persoanele cu educație superioară. Usturoiul este laitmotivul din spatele tuturor”, spune Gabriela Solomon, cofondatoare My Secret Romania.

Articolul amintește și de ”Festivalul Usturoiului” care are loc anual în Pasul Tihuța și concluzionează că, deși vampiri nu sunt în România, usturoiul este prezent în mâncarea, medicamentele și tradițiile poporului român.

Etichete: BBC reportaj usturoi
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole