Antena 3 CNN Externe Baza militară Ain Al-Assad din Irak, atacată cu 14 rachete

Baza militară Ain Al-Assad din Irak, atacată cu 14 rachete

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 15:48 07 Iul 2021 Modificat la 15:48 07 Iul 2021

"În jurul orei locale 12.30, baza aeriană Ain Al-Assad a fost atacată de 14 rachete. Ele au căzut peste bază şi în perimetrul său. Au fost activate sistemele de apărare.

Conform informaţiilor preliminare, trei persoane au fost rănite uşor", a scris colonelul Marotto. El nu a precizat dacă aceștia erau americani.

Este cel mai recent dintr-o serie de atacuri devenite aproape zilnice împotriva americanilor din Irak.

Baza Ain al-Assad, în vestul deşertic al provinciei Anbar, a fost deja ţinta a trei rachete luni, iar câteva ore mai târziu Ambasada SUA la Bagdad a fost ameninţată de o dronă, care a fost doborâtă.

Marţi seară, un atac cu drone-capcană a fost comis asupra Aeroportului Internaţional Erbil, în Kurdistanul irakian, care găzduieşte de asemenea o bază a coaliţiei internaţionale, potrivit ABC News.

În total, 49 de atacuri au vizat interesele americane de la începutul anului în Irak, unde sunt desfăşuraţi 2.500 de soldaţi americani.

Aceste noi atacuri survin la o săptămână după atacuri americane asupra unor poziţii ale Forţelor Populare de Mobilizare - o puternică grupare paramilitară pro-iraniană în Irak şi Siria - care au ucis zece combatanţi.

Forţele Populare de Mobilizare salută cu regularitatea lansarea de rachete şi de drone-capcană, însă nu au revendicat niciodată vreun atac.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole