Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Băuturile care ne hidratează cel mai bine vara, pe caniculă. Medic: „Apa e bună, dar o eliminăm imediat"

Băuturile care ne hidratează cel mai bine vara, pe caniculă. Medic: „Apa e bună, dar o eliminăm imediat"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 07:00 16 Iun 2024 Modificat la 16:49 16 Iun 2024

Putem să ne hidratăm corespunzător şi zilele caniculare şi nu trebuie neapărat să bem doar apă simplă, dacă nu ne place. 

Medicii ne învaţă mici trucuri pentru a consuma nişte băuturi care au şi gust plăcut, şi ne şi hidratează. În plus, nu sunt scumpe, pentru că le putem prepara acasă.

Spre exemplu, putem bea apă în care am pus felii de castravete sau boabe de rodie ori alte fructe care ne plac. 

Și ceaiul verde ne protejează din interior, şi nu este singurul indicat.

[GAL layout="2"]

„Deci apa băută ca atare este bună, dar ne este sete, o bem și o eliminăm imediat. 

Este o apă organică, să zicem, care pătrunde în celule și stă mai mult timp. Astfel, la apa pe care o bem putem adăuga extra sirop natural de fructe de pădure, câteva felii de castraveți, câteva bobițe de rodie.

Dar şi ceaiurile sunt bune, precum ceaiul verde, pentru că ne și hidratează, dar ne fac și protecție pe UV, pentru că au foarte mulți antioxidanți, polifenoli.

Este vorba de extractul de ceai verde şi extractul de ceai negru, care ne dau și un tonus mai bun fizic și psihic. 

Și ceaiul de ghimbir este bun, el conține gingerol, care clar protejează pielea. 

Ceaiul de turmeric şi ceaiul de fructe de pădure sunt bogate în antioxidanţi și trebuie să le bem calde. 

Adăugăm în ele câteva picături de zeamă de lămâie, câteva cuburi de gheață și am făcut o băutură excelentă pentru vară și sănătoasă", a recomandat medicul Ruxandra Constantina, doctor de familie, la emisiunea Sfat de sănătate, de la Antena 3 CNN.

O altă băutură consumată de români zi de zi este cafeaua. Unii medici nu recomandă cafeaua în zilele caniculare, având în vedere că ea ne şi deshidratează, însă putem apela la mici trucuri.

În primul rând, este indicat ca ceaşca de cafea să fie băută în paralel cu un pahar de apă plată sau minerală.

„Dar putem bea şi o cafea rece. Cafeaua ne ajută pentru că ne menține tonusul, doar că ea deshidratează. Și, atunci, ar fi bine să avem alături apa plată sau minerală. 

Acum în timpul verii putem bea și apă minerală carbogazoasă care este mai bogată în oligoelemente. Ea are acel reziduu uscat mai bogat, pentru că avem nevoie. Noi transpirăm şi, atunci, eliminăm și apă, și minerale.

Atenție mare la asocierea dintre expunerea la soare, alcool (berea) care ne hidratează în aparență și energizantele naturale. Să nu le folosim. 

Pe termen lung dau afecțiuni cardiace, afecțiuni hepatice, dar pe termen scurt sunt periculoase şi pot să conducă chiar și la un accident vascular", atrage atenţia medicul.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole