Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Băuturile alcoolice se scumpesc cu 15% de la 1 ianuarie

Băuturile alcoolice se scumpesc cu 15% de la 1 ianuarie

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:01 25 Oct 2022 Modificat la 19:01 25 Oct 2022

Dacă în prezent pentru o sticlă de alcool de 1 litru plătim 50 de lei, de la 1 ianuarie am putea plăti cu minim 15% mai mult, însemnând 58 de lei.

Producătorii şi importatorii de alcool din România susţin că actualizarea nivelului accizei la alcool cu inflaţia de la începutul anului 2023 ar însemna un plus în preţul de la raft.

Creşterea semnificativă a pieţei băuturilor nefiscalizate vine şi în contextul în care inflaţia a ajuns la 15,8%.

"În cazul în care acciza va creşte, va fi ajustată cu 15-20 de procente, noi vom fi forţaţi să creştem preţurile cam cu 15%, iar asta se va duce în mod automat la vânzare mai mică cu minim 30%, estimăm noi", a declarat Florin Rădulescu, director operaţiuni.

Modificarea codului fiscal care a intrat în vigoare de la 1 august îi face pe producători să îşi regândească planul de afaceri şi poate chiar să renunţe la un anumit număr de personal din lipsa suportării costurilor suplimentare.

"Urmarea va fi că piaţa nefiscalizată va creşte iar, că businessurile locale vor suferi în ideea de a opri investiţii, de a restructura personalul, pentru că un business mai mic are nevoie de oameni mai puţini. Deci până la urmă cred că o creștere a accizei va avea un efect devastator asupra industriei locale", spune Tudor Furir, preşedinte asociaţie bături.

Seceta şi-a spus cuvântul şi pe industria vinului, iar majorările de preţuri din acest an au şi o explicaţie.

"Anul acesta a trebuit să se mărească preţul alcoolului de mai multe ori pentru că: 1. a fost un an secetos şi agricultura a avut de suferit, produsele agricole au avut recoltă mică, 2. creşterea energiei care este o componentă importantă în preţul alcoolului a suferit modificări dese şi atunci şi oamenii au trebuit să ajusteze preţul la alcool", a explicat Dumitru Toşa, vicepreşedinte companie alcool.

În 2021 piaţa fiscalizată din industria alcoolului a crescut la 61,6 milioane de litri, reprezentând 58% din total piaţă, în timp ce piaţa nefiscalizată a scăzut la 42% din totalul pieţei.
 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole