Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Băutura care întăreşte vasele de sânge şi ridică imunitatea. Lidia Fecioru: "Se făcea la mănăstiri, e foarte veche"

Băutura care întăreşte vasele de sânge şi ridică imunitatea. Lidia Fecioru: "Se făcea la mănăstiri, e foarte veche"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:00 17 Dec 2022 Modificat la 20:00 17 Dec 2022

"Am un leac foarte interesant şi m-am gândit de foarte multe ori dacă să îl dau sau nu. Şi m-am gândit totuşi să îl dau. Sunt foarte mulţi oameni care cresc albine şi produc miere. Şi ei ştiu, cei care au stupi, că în stup mor albine. Unele mor în mod natural.

Albinele de toamnă, cele care au murit toamna. Vara au strâns tot felul de polen, de la fiecare floare şi aceste albine se pot strânge.

Le lăsăm să se usuce bine, le dăm prin maşina de râşnit sau le putem pune într-un bol şi le strivim cu mojarul. Apoi punem o lingură de praf de albine, la jumătate de litru de vodcă sau un alcool nu mai tare de 40 de grade. Fie că avem o pălincă bună, dar nu cu ţuică mai slabă de 40 de grade. Le lăsăm două săptămâni la întuneric. Din când în când mai agităm.

Se pune în sticlă de sticlă, nu în plastic. Şi începem să luăm câte 15-20 de picături, de trei ori pe zi, după masă la o jumătate de oră.

Întăreşte vasele de sânge prevenind accidentele vasculare, vindecă adenomul hipofizal, frigiditatea şi prostata. Şi ridică imunitatea organismului.

E foarte veche, se făcea la mănăstiri.

Faceţi această tinctură cum e tinctura de propolis", a explicat Lidia Fecioru.

Citește mai multe din Adevăruri ascunse
» Citește mai multe din Adevăruri ascunse
TOP articole