Antena 3 CNN Actualitate Locale Și-a bătut iubita, apoi a murit lovit de tren. Un tânăr din Pitești și-a pus capăt zilelor după o ceartă cu partenera de viață

Și-a bătut iubita, apoi a murit lovit de tren. Un tânăr din Pitești și-a pus capăt zilelor după o ceartă cu partenera de viață

Mia Lungu, Mariana Zaharia
<1 minut de citit Publicat la 11:09 28 Ian 2023 Modificat la 11:09 28 Ian 2023

S-a întâmplat azi-noapte în Pitești. Cei doi erau împreună de ceva timp și aseară s-au certat pe stradă. Bărbatul în vârstă de 25 de ani și-a lovit iubita, a băgat-o în mașină și, după câteva minute, la rugămințile femeii, a lăsat-o să coboare.

Tânărul a plecat cu mașina ei. Un martor a văzut ce s-a întâmplat și a sunat la 112. Polițiștii au anunțat că autoturismul a fost furat așa că îl aveau în atenție toate echipajele.

A fost găsită cinci minute mai târziu, abandonată cu motorul pornit, lângă o cale ferată.

Tânărul a murit lovit de tren. Femeia a fost văzută de medici după ce a fost bătută de tânăr. Aceasta nu este rănită grav. 

Polițiștii au deschis dosar penal pentru loviri sau alte violente si pentru furt.

Citește și: Un bărbat din Argeș şi-a înscenat furtul mașinii de 52.000 de euro. Cum a fost descoperit

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole