Nea Iordache (85 ani) - „Ceaușescu a făcut numai lucruri bune”
Nea Iordche este unul dintre acei bătrâni nostalgici care anual merge la mormântul soților Ceaușescu, mai exact pe 25 ianuarie, atunci când era ziua de naștere a fostului dictator.
Are aproape 85 de ani, dar e convins că perioada lui Ceaușescu a fost înfloritoare. Crede că totul s-a făcut în perioada comunistă, și că ”restul au fost doar niște retușuri”.
„Lucram pe șantier și nimic nu îmi lipsea. Aveam mâncarea porționată, dar eu mâncam la cele mai bune restaurante. Aveam locuință oriunde mă duceam în țară, când eram detașat cu serviciul. Unde te duceai, aveai unde să stai. Eu mă descurcam chiar dacă nu se găseau atât de multe ca acum. Aveam un salariu considerat mare atunci 350 de lei și îmi luam carne proaspăta de la restaurante”, a povestit nea Iordache, pensionar de la vârsta de 55 de ani.
„Mi-a părut rău când a murit că a făcut numai lucruri bune pentru noi. Am deplâns regimul pentru că nu știam ce urmează, iar odată cu căderea lui Ceaușescu am și ieșit la pensie. S-au făcut restructurări, s-a angajat tineretul. Eu aș mai fi lucrat măcar cinci ani în plus. Dacă mai trăia Tovarășul lucram mai mult. El ne-a dat totul”, a mărturisit bătrânul.
Nea Păun (90 de ani) vinde cărți și îl plânge pe Ceaușescu: „El nu știa să facă diferența”
E ora 10.00. Decembrie. În tumultul și alergătura de la stația de metrou de la Piața Unirii, oamenii se pierd în grabă, aruncă o privire fugitivă la ce se întâmplă în jurul lor, iar cu fețele palide, pline de cearcăne, se gândesc la următoarele opt ore pe care și le vor petrece printre cafele, mailuri, telefoane, nervi și clădiri de sticlă.
La câțiva pași depărtare de peron, un bătrânel, îmbrăcat modest, plimbă în stânga și în dreapta un cărucior acoperit cu o pungă de rafie. Cu un ochi scrutăcios, vezi comoara ce o ascunde în interior: cărți, multe cărți.
Nea Păun spune că vinde cărți de când se știe, îl întreb de la ce vârstă, îmi spune că din copilărie, ba mai mult, mă corectează și mândru mărturisește că îi plac cărțile de când se ducea cu vaca pe câmp. Spune că e din Călărași și săptămânal, ba chiar de două ori pe săptămână, vine în București și vinde cărți.
„Le-am citit pe astea vechi, astea noi nu prea m-au prins. Am 60 de cărți la mine”.
„Am 90 de ani, dar nu mai am ce face cu ei”
Nea Păun crede că bucureștenii citesc, alții mai mult, alții mai puțin. Și oamenilor le place să cumpere cărți de la el, căci ”e spălat pe mâini”, după cum mărturisește, altfel, s-ar sfii să-i cumpere cărțile.
Are 90 de ani, dar spune că nu mai are ce să facă cu ei. Vine cu cărți de la Călărăși, ba din biblioteca personală, ba mai cumpără ”mai ieftin”, de la ”câte unul cunoscut”. Îi place să se spele bine pe mâini înainte să vândă cărți. Zice că i-ar fi rușine dacă nu s-ar spăla bine pe mâini înainte să vină la Capitală și bucureștenii i-ar vedea ”negreala de pe mâini”, mai ales că e ”lume deșteaptă și tineretul vede multe”.
Nea Păun a fost muzician în tinerețe, cânta la vioară și clarinet pe la nunți, ar mai cânta și acum, dar nu-l „mai țin puterile”. Cel mai mult îi plăcea să cânte la țară, căci acolo ”se câștigau banii mulți pe vremea lui Ceaușescu. ”.
Nu i-au plăcut deloc Dragnea și Iohannis, îi vede doi ”politruci” și spune nu-i interează dacă țaranul are ceva pe masă, în schimb, îl plânge pe Ceaușescu că ”el nu făcea diferența”
„Ceaușescu era un om care avea grijă de toate rasele”
Muzician în tinerețe, nea Păun a lucrat și la Uzina 23 august pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, la secția Modelărie, unde făcea piese pentru export, meserie de care e mândru. Crede că tinerilor le era mai bine atunci căci ”aveau o leafă și o meserie sigură”. Mâhnit, deplânge vremurile apuse și îl plânge în continuare în Ceaușescu.
„El nu făcea diferența. Avea grijă de toate rasele. Nu-i plac ”oamenii fitoși”, după cum mărturisește, iar Ceaușescu ”nu era așa. El avea grijă de toți”.
„Dacă ești fițos nu te mai respectă nimeni. De asta îl respectam pe Ceaușescu, că nu era așa”.
În timp ce nea Păun îmi povestește perioada tinereții, o doamnă intervine : ”Ceaușescu nu făcea diferența. Eram toți la fel. Pe vremea lui Ceaușescu mi-am făcut o casă. Atunci m-am realizat. Acum băiatul meu muncește de dimineața până seara. Tineretul e stresat, pe vremea lui nu era așa. Aveai siguranța zilei de mâine, acum nu o ai”.
„Am plâns când a murit tovarășul și Elena”
Nea Păun a plâns când Ceușescu a murit. Zice că nu vom mai avea ”lideri” ca el. Crede că Iohannis nu merita al doilea mandat și e mândru că a fost coleg de școală cu un nepot de-ai lui Pacepa.
„Eu am stat de vorbă cu Mihai Pacepa. A venit în vizită la țară. Nouă nu ne trebuia școală multă, aveam muzica în sânge. Eu sunt țigan și spun asta cu mândrie. Noi am inventat muzica”. În zarva bucureșteană, Nea Păun își amintește când l-a cunoscut pe Pacepa. „A întrebat: cine e băiatul ăsta brunet ? Nepotul lui i-a zis despre mine așa: e un om cu cultură, știe muzică”.
La 90 de ani vorbește cu soția prin scris
Știe că Ceaușescu poate a fost considerat un cizmar analfabet, dar pentru el ”e tot un intelectual, căci era oltean”.
E amăgit de prezent și crede că în „România nu s-a mai făcut nimic de la Revoluție”, deși mâncarea era porționată atunci, spune că era mai bună.
Soția e grav bolnavă., dar la 90 de ani, Păun e de neclintit: stă lângă ea și o îngrijește. Au nouă copii, iar soția i-a fost operată de cancer. Nu mai are corzile vocale și vorbesc prin scris.
Nea Păun face parte din nostalgicii comunismului, cu rele și bune, își amintește de Ceaușescu ca de un erou trecut, un erou care pentru el încă există.
„Vă rog frumos și respectuos, vreau să vă dau o carte pentru copila dumneavoastră. Se poate ?” se apropie nea Păun de o altă persoană și continuă traseul pe peronul Unirii.