Antena 3 CNN Actualitate Locale Zeci de bătrâni, intoxicați la un cămin din Eforie Sud cu soluție împotriva acarienilor

Zeci de bătrâni, intoxicați la un cămin din Eforie Sud cu soluție împotriva acarienilor

Cătălina Buzoianu, Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 08:49 21 Oct 2023 Modificat la 08:49 21 Oct 2023

Căminul de bătrâni din Eforie Sud a fost evacuat, ieri noapte, după ce zeci de persoane au fost intoxicate cu soluție împotriva acarienilor.

Alarma s-a dat puțin după miezul nopții când bătrânii au început să acuze rând pe rând dureri de cap și amețeli și au început să aibă vărsături.

La fața locului au fost trimise două autospeciale SMURD, șapte salvări dar și 3 autospeciale de transport victime multiple.

Șase persoane au fost duse la spital, iar alte 38 s-au reîntors în camere.

Citește și: Fenomen rar în Marea Neagră. Nu s-a mai întâmplat așa ceva de 40 de ani

O echipă de specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea a efectuat măsurători fără sa identifice însă prezența unor substanțe periculoase. 

Astăzi specialiștii  vor reveni la căminul de bătrâni și împreună cu personalul și conducerea instituției se vor face noi verificări pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole